Luna Horse

Luna Horse

Share

Din dragoste pentru cai!

31/07/2026

Felicitări fetelor concurente ale Clubului pentru munca, ambiția și emoțiile trăite astăzi! 🎉🤍

Bravo, Antonia, Evi, Michaela, Ștefania și Sofi! Suntem mândri de voi și vă dorim să vă bucurați de fiecare pas pe care îl faceți și de cât mai multe momente frumoase în acest sport.

Felicitări tuturor fetelor, antrenorilor și celor care le-au fost alături! 🐎❤️🐎

31/07/2026

📯 Duminică, 19 iulie, începând cu ora 10:00, vă invităm la Hipodromul Ploiești, la o nouă Reuniune hipică dedicată spectacolului, tradiției și pasiunii pentru curse.

Evenimentul este organizat de Jockey Club Român în parteneriat cu Primăria Ploiești, cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Ploiești și al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, prin Complex Hipodrom Ploiești.

Programul cuprinde 3 curse de galop și o cursă de calificare.
* Cursa „Premiul de Vară”, 1080m
* Cursa „Premiul M. Deșliu”, 1800m, Acest premiu evocă memoria lui Mihail Deșliu - om politic conservator, fost vicepreședinte al Jockey Club între anii 1921 și 1923.
* Cursa „Premiul Giselda” 1500 m
În această cursă vor alerga doar cai Pur Sânge Englez femele, în memoria iepei Giselda, care a câștigat Derby-ul Român de galop pe o distanță de 2400 de metri în anul 1875. Giselda descinde din Royale Navarre și Miss Anette, proprietar Alexandru Balș, membru fondator al Jockey Club.

Atmosfera din tribunele Hipodromului va fi completată de momente artistice și de asemenea, cu ajutorul Centrului de Echitație Luna Horse, copiii prezenți în cadrul reuniunii hipice se vor bucura de cu îndrăgita LUNA.

Reprezentanții de la Crucea Rosie Prahova vor fi prezenți și în cadrul acestui eveniment, pentru a oferi informații publicului în cadrul campaniei de informare împotriva consumului de droguri.

✨🎩 În spiritul eleganței hipice, evenimentul va aduce în prim-plan nu doar spectacolul curselor, ci și farmecul ținutelor rafinate intr-o atmosfera distinsă reuniunilor mondene.

Spectacol și eleganță la Hipodrom!

Vă așteptăm cu bucurie.

📍 Complex Hipodrom Ploiești
de intrare: 5 lei/persoană
Acces : pentru copiii cu vârsta de până la 7 ani și pentru persoanele cu dizabilități

🕙 Duminică, 19 iulie, ora 10:00

Photos from Luna Horse's post 07/07/2026

🐎❤️❤️🐎

Ieri, Luna Horse, a împlinit 7 ani de povești, emoții, muncă, pasiune și vise împlinite. 🐎🌙❤️

În acești ani, clubul nostru a devenit mai mult decât un loc unde se învață echitația. A devenit o familie. Un loc în care copiii au crescut frumos, au învățat ce înseamnă responsabilitatea, răbdarea, curajul și iubirea față de animale.

Am văzut copii care au venit timizi și nesiguri, iar astăzi urcă în șa cu încredere și zâmbetul pe buze. Am văzut prietenii legate în grajduri, lacrimi transformate în ambiție și momente care vor rămâne mereu în sufletul nostru.

Fiecare cal, fiecare lecție și fiecare zi petrecută aici a construit amintiri speciale. Pentru mulți copii, Luna Horse a devenit locul unde se simt liberi, fericiți și acasă. ❤️

Mulțumim tuturor părinților pentru încredere, copiilor pentru energia și iubirea pe care o aduc zi de zi și tuturor celor care au făcut parte din această călătorie minunată.

La mulți ani, Luna Horse!
7 ani în care am crescut împreună… și acesta este doar începutul. 🌙
🐎❤️❤️🐎

05/07/2026

🐎❤️❤️🐎

03/07/2026

🐎❤️❤️🐎

Photos from Luna Horse's post 09/06/2026

🐎❤️❤️🐎Felicitări celor mai minunate fete!

🏆În spatele fiecărei reușite se ascund ore de muncă, curaj, lacrimi, emoții și o iubire imensă pentru cai. Ați demonstrat că atunci când există pasiune, suflet și unitate, nimic nu este imposibil.

🏆Sunteți mai mult decât o echipă — sunteți o familie legată prin încredere, respect și momente care vor rămâne mereu în suflet. Fiecare zâmbet, fiecare galop și fiecare victorie vă fac unice și de neuitat.

🏆🎖🏅Să nu încetați niciodată să visați, să luptați și să străluciți împreună! Sunteți superbe, puternice și inspirați pe toți cei din jurul vostru.❤️

Want your business to be the top-listed Gym/sports Facility in Ploiesti?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Telephone

Website

Address


Strada Ghighiului, Nr. 2(incinta Hipodrom Ploiesti)
Ploiesti