13/06/2013
Perioada de transferuri se aplica si in cazul El Clasico di Strand astfel ca in aceasta perioada au loc transferuri bomba. Pana acum doi membri ai lotului au fost informati ca nu li vor prelungi contractele, in timp ce un al treilea este in negocieri.
In ceea ce inseamna "sosirile", deja s-a paraf primul transfer al verii si negocierile continua pentru un alt jucator considerat o mare speranta a fotbalului in balon.
28/05/2013
Doua locuri libere pentru etapa 104 (astazi, ora 21:00). Comment aici pentru inscriere.
25/04/2013
A trecut si Etapa cu numarul 99 si ne apropiem de Centenar. Cu aceasta ocazie va fi prezentat oficial Imnul El Clasico di Strand si vor fi premiati performerii acestor prime 100 de etape.
16/04/2013
Etapa cu nr.98 a fost desemnata de catre oficiali ca o etapa amicala, unde meciurile castigate se vor recunoaste d**a mai multe luni. Este o decizie a FNFB definitiva si irevocabila!
15/04/2013
Echipele au fost desemnate. Peste noapte, expertii nostri vor analiza componenta acestora, iar maine ne asteptam sa primim primele impresii ale acestora. Va vom tine la curent cu prevestirile expertilor nostri pe masura ce vom avea acces la ele. Pe masura ce ne apropiem de etapa 100, tensiunea creste fiindca fiecare isi doreste sa atinga centenarul cu zestre cat mai bogata de victorii.
15/04/2013
Lotul ce va lua parte la "Etapa 98: Intoarcerea scribului" a fost definitivat. Acum asteptam optiunile celor trei capitani (Turbinho, Vali - Vialli si Seba Fernandez) pentru a desemna componenta echipelor.
12/04/2013
Astazi a avut loc tragerea la sorti a semifinalelor Ligii Campionilor. Am avut un pic de munca cu reprezentantii UEFA pana cand au inteles ce au de facut, dar in cele din urma lucrurile s-au intamplat asa cm trebuia. Astfel, returul semifinalei dintre Real Madrid si Borrusia Dortmund se va disputa pe 30 aprilie d**a Centenarul El Clasico di Strand.
10/04/2013
Evenimentul "El Clasico di Strand - Etapa 97: Pornim sistemul?" disputat aseara eclipsand partidele din sferturile Ligii Campionilor. Cunoscand popularitatea acestui eveniment, sefii UEFA au stabilit scenariul celor doua sferturi de finala in asa fel incat 6 din cele 10 goluri s-au marcat d**a incheierea El Clasico di Strand.
Avand o vasta experienta in ceea ce inseamna spectacolul, acestia s-au dovedit inspirati deoarece astfel au reusit sa atraga cativa pasionati in fata televizoarelor, spre deosebire de interbalul 21:00 - 23:00 cand intreaga atentie a fost atintita asupra evenimentului din Strand.
Desi pleca cu prima sansa la castigarea Trofeului, echipa lui Turbo s-a vazut nevoita sa se multumeasca cu locul trei d**a ce a obtinut numai trei victorii. Oricat a incercat Macchia sa-i tina in joc, lipsa de coeziune intre coechipieri si-a spus cuvantul.
Locul secund a fost obtinut fara mari griji de echipa lui Vali. Avand un portar foarte determinat sa nu se lase prada racelii, aceasta echipa a reusit 5 victorii.
Castigatorii, cu 7 victorii, au fost cei din echipa lui Sebi. Acesta a reusit, d**a foarte multe etape, sa marcheze mai mult de doua goluri. Astfel s-a dovedit inca o data (daca mai era nevoie), ca Bogdan Dumitrescu aduce plus valoare tuturor coechipierilor sai, indiferent cine sunt acestia (inclusiv Sebi).
Un aspect interesant al acestei etape a fost lista de inscrieri care s-a oprit la numarul 17, ceea ce arata ca pe masura ce se apropie centenarul gradul de interes creste mult peste cotele estimate.
09/04/2013
In aceasta sera, incepand cu ora 21:00, va avea loc etapa cu numarul 97 a evenimentului El Clasico di Strand. Cele trei echipe desemnate pentru a lua parte la finala din aceasta seara sunt deja cunoscute. In mod normal s-ar fi anuntat un duel echilibrat, dar aparitia in lot a unui spectaculos jucator despre care am mai vorbit in ultimele zile va face ca echipa lui Eu Sebastian sa plece cu prima sansa la castigarea mult ravnitului trofeu. Pentru cei interesati sa asite la duel, intrarea la peluze si tribuna a doua este gratuita cu conditia sa le gasiti. Intrarea la loja VIP se face numai pe baza de bilet, acesta avand un pret modic de numai 175euro. Pentru rezervari de bilete, nu ezitati sa ne contactati! Dar grabiti-va fiindca va fi buluceala mare!
04/04/2013
Am trecut si de etapa numarul 96. O etapa ce ar fi putut ramane in istorie ca una dintre cele mai dezamagitoare din cauza lipsei de fair-play a unora dintre participanti ce erau cu gandul mai mult la meciul Oltchimului din Liga Campionilor la Handbal. Cu toate acestea, etapa va ramane ca o amintire placuta fiindca toti cei prezenti se vor bucura, cu trecerea anilor, ca au fost martorii golului divin marcat de Bogdan Dumitrescu inca din a doua partida a evenimentului. Grupul El Clasico di Strand este mandru ca are astfel de componenti in lot!