Încrederea în sine este una dintre componentele importante ale unei stări bune de sănătate mintală. Felul în care ne vedem pe noi înșine, încrederea în propriile abilități și sentimentul că avem valoare ne influențează felul în care facem față provocărilor și ne construim relațiile.✨
Încrederea se construiește prin experiențe. De aceea, activitățile din programul VIAȚA sunt create în jurul cultivării încrederii în sine și în ceilalți, atât de importante în bunăstarea și sănătatea mintală a tinerilor de azi, a adulților de mâine.
Zilele trecute, am avut o tabără VIAȚA dedicată membrilor Cluburilor IMPACT din toată țara. După ce tabăra s-a încheiat, i-am întrebat ce au simțit că au învățat după întreaga experiență. Curajul și Încrederea în sine sunt printre cele mai clare rezultate. Elevii ne-au spus că au reușit să facă lucruri pe care nu credeau că le pot face și se simt mai încrezători în propriile forțe după activitățile din tabără. 💪 Aceste lucruri o să îi ajute să ducă mai departe proiectele prin care se implică în comunitate, dar o să îi ajute constant în viața de zi cu zi.
O săritură la înălțime în VIAȚA nu este doar o activitate în care copiii și tinerii se distrează, ci este o oportunitate ca ei să își depășească fricile și propriile limite.🧗
Frica de înălțime, pe care majoritatea membrilor IMPACT ne-au menționat-o, nu pare să fie doar despre dobândirea unei abilități legate de traseele de aventură. Participanții au transferat experiența către o percepție mai largă despre ei înșiși:
„Mi-am dat seama că sunt mai curajoasă decât credeam.”
„Am mai mult curaj când dau de obstacole.”
„Am câștigat mai multă ambiție și încredere în mine.”
„Am realizat că dacă am ambiție, se poate.”
🌱
Programul VIAȚA
Nu te îndoi niciodată că un grup mic de oameni care sunt dedicati pot schimba lumea.
Până în prezent, peste 7.500 de copii şi tineri au beneficiat de acest program educaţional. VIAŢA este primul curs de frânghii şi educaţie prin aventură din România, fiind construit în anul 2000 de către liderii mondiali în domeniu, Project Adventure USA. Tabăra VIAȚA este un program de învățare prin aventură care formează caractere și construiește sisteme de valori, ajutându-i pe tineri să-și dez
„N-ar trebui să judec înainte să încerc sau să cunosc” este mesajul pe care ni l-a transmis Cristel.
Să descoperim împreună experiența acestuia înainte și după cursul de frânghii la înălțime, în cadrul Programului VIATA.
Cristel este membru al clubului IMPACT „Inimi pentru comunitate” din județul Iași.
NoiOrizonturi
11/08/2026
„Ne-ați oferit nu doar o tabără, ci o experiență care va rămâne mult timp în amintirea copiilor, tinerilor și voluntarilor seniori.”
Uneori, cel mai simplu și frumos mod de a înțelege impactul programului VIAȚA este chiar prin cuvintele celor care au fost acolo 💚.
La finalul taberei organizate pentru Centrul Comunitar Generații – Fundația Regală Margareta a României, am primit un mesaj care ne-a bucurat pe toți.
În doar câteva zile de pregătire, colegii noștri au reușit să pună la punct atât programul de activități de educație prin aventură, cât și întreaga parte de logistică, astfel încât cei 49 de participanți să aibă parte de o experiență memorabilă, desfășurată în cele mai bune condiții de siguranță.
Activitățile au adus provocări, adrenalină și momente memorabile. Iar pentru că în VIAȚA ridicăm mereu nivelul de provocare, fiecare participant a avut ocazia să își depășească limitele, să capete mai multă încredere în sine și în cei din jur și să descopere bucuria mișcării și a unui stil de viață activ.
„Profesionalismul, energia, răbdarea și grija pe care le-au arătat față de fiecare dintre noi ne-au făcut să ne simțim în siguranță, bineveniți și susținuți pe tot parcursul taberei”, spune Victoria Mitrofan-Crețu, coordonatoarea Centrului Comunitar Generații.
Mulțumim, Victoria, pentru cuvintele frumoase și pentru încredere. Ne bucurăm că am putut fi parte din aventura voastră și sperăm să ne revedem curând!
09/08/2026
O săptămână în poate însemna curaj, râsete, provocări și mai ales oameni în care înveți să ai încredere ✨.
Pentru echipa Fosforescenții, de la Școala Gimnazială Liberă Waldorf, zilele petrecute la Băile Tușnad au fost despre colaborare, încredere și descoperire. Prin jocuri, activități în camp și multe provocări de echipă, copiii au învățat să se sprijine, să comunice mai bine și să aibă curajul de a încerca lucruri noi.
„Nu mă așteptam să reușesc să fac asta.”
Pentru Ianis, provocarea de la înălțime a venit cu emoții, dar și cu o descoperire importantă: poate mai mult decât credea.
Uneori, e nevoie doar să-ți dai voie să încerci, să treci dincolo de „nu pot” și să pleci cu mai multă încredere în tine. Iar în toată experiența se întâmplă în cea mai mare siguranță, atât din punct de vedere emoțional, cât și fizic.
Tu când ai făcut ultima dată ceva ce credeai că nu poți?
04/08/2026
"Fiecare vede lucrurile în felul lui. Și fiecare a simțit alte emoții în Tabăra asta. Și totuși, împreună, ne-am simțit foarte bine și am format o echipă. Și promisiunea mea? Să am mai multă încredere în mine!", ne-a spus o elevă care a participat în VIAȚA săptămâna trecută, alături de colegii ei de la Școala Gimnazială Liberă Waldorf. 🥹
Câteodată, când auzim concluziile la care ajung copiii și tinerii care vin în VIAȚA ne adunăm cu greu cuvintele...
În VIAȚA, nu doar că fiecare participant câștigă cu fiecare zi de tabără mai mult curaj și încredere în forțele proprii, ci câștigă încredere și în ceilalți. Și ne bucurăm să fim alături de atâția copii și tineri care descoperă toate aceste lucruri care le vor fi de folos mulți, mulți ani de acum înainte.
03/08/2026
Școala Gimnazială Liberă Waldorf a trăit o nouă experiență în tabăra VIAȚA, iar echipa Panterele Roz a făcut parte, timp de o săptămână, din povestea junglei Jumanji.
Prin provocările întâlnite pe parcurs, copiii au vorbit despre încredere și au descoperit ce înseamnă să fii un lider care inspiră prin exemplu, empatie și responsabilitate.
Au explorat și valoarea integrității, înțelegând cât de important este să fim sinceri nu doar cu cei din jur, ci și cu noi înșine.
„Dacă doar te duci și încerci, reușești.” Așa a descris Sorana, participantă în tabără, experiența de a parcurge cursul de frânghii la înălțime.
Prin Programul VIAȚA, tinerii sunt încurajați să își descopere resursele interioare care îi ajută să își înfrunte temerile și să își depășească limitele, totul într-un mediu sigur.
„Mă simt mândră că m-am dus până la urmă și mi-am înfruntat frica”, a adăugat aceasta.
„Provocarea prin alegere” este unul dintre principiile fundamentale ale Programului VIAȚA.
La fel ca Maruca, fiecare participant decide singur dacă acceptă o provocare, fiind susținut și încurajat atât de liderii grupului, cât și de ceilalți participanți.
Astfel, participanții capătă mai multă încredere în propriile forțe, își depășesc temerile și descoperă că sunt capabili de mai mult decât și-ar fi imaginat. Pentru că atunci când alegem, în ritmul nostru, să facem un pas dincolo de zona de confort, începem să creștem.
29/07/2026
Un „DA” spus provocărilor taberei VIAȚA i-a învățat pe cei din Echipa Steluțelor curajoase o lecție valoroasă: împreună sunt mai puternici decât singuri 🌟!
Prin activități la joasă și mare înălțime, jocuri, provocări și discuții într-un cadru sigur cei mici au învățat să aibă încredere unii în alții, să se sprijine la greu și să sărbătorească fiecare reușită ca o echipă.
Haideți să vedem cm au arătat zilele lor în !
Click here to claim your Sponsored Listing.
Location
Category
Contact the business
Telephone
Address
Lupeni
335600