18/08/2026
Un material care merită citit. 👏🏐
Ne regăsim în multe dintre ideile exprimate de colegii de la ACS Champions Sibiu.
Credem și noi că, în sportul juvenil, rezultatul nu poate fi singura măsură a performanței. Contează progresul fiecărui copil, educația prin sport, disciplina, responsabilitatea și bucuria de a veni la antrenament.
La fel de important este ca fiecare să își înțeleagă rolul. Sportiva joacă și învață, antrenorul pregătește și decide, părintele susține, iar clubul trebuie să creeze cadrul în care toate acestea pot funcționa.
Iar dacă vrem ca sportivele noastre să evolueze permanent, trebuie să avem aceeași pretenție și de la noi, ca antrenori și ca organizație.
Felicitări ACS Champions Sibiu și ACS Olympic RFH pentru material și pentru subiectul pus în discuție! 👏
💥Mentalitate si educație in sport. Modele si repere raportate la sportul juvenil romanesc.
Vara aceasta am dedicat-o in totalitate handbalului. Am călătorit mai bine de 15.000 km pentru a vizita academii de handbal, cluburi de prima liga din afara României, alegând sa intram in contact cu specialiști din cadrul acelor cluburi, cu scopul de a înțelege cm funcționează alte sisteme, de afara. Am discutat cu antrenori, manageri si presedinti din Franța, Portugalia, Brazilia si Spania.
🧠 Mentalitatea diferita, performante superioare.
Daca ar fi sa definim in cateva cuvinte ce este diferit in tarile anterior menționate raportat la ceea ce se intampla in România, am spune ca mentalitatea, educația sportiva si modul de a implementa niste reguli menite sa faca lucrurile sa funcționeze intr-o directie sănătoasă.
Ce se intampla afara este mult diferit de ceea ce întâlnim in Romania, iar primele diferente constau in modul in care înțeleg oamenii sportul.
⚠️Afara, pana la 12-13 ani, sportul este o activitate recreativă si educativă pentru copii.
Copiii socializează, se simt bine, deprind aspectele motrice esențiale unei condiții fizice bune. Fac mișcare, in cadrul unui club, in mod organizat si se bucura de colectivul din care fac parte. Totul este o joacă. Respecta regulile, sunt fericiți, aleargă si apartin unei comunități. Nu se pune accent pe asa-zisa performanta sportivă.
In Portugalia, de exemplu, la U13, se joacă in 6, fara pivot. Ideea este de a crea spatii de joc, de a evita accidentările stupide, de a dezvolta relația 1-1, cu deprinderi tehnice corecte, pe spatii largi. Părinții aplauda la meciuri, au cântece de galerie si folosesc meciurile mai mult ca un pretext de socializare. Cei mai tari in ceea ce privește galeria sunt brazilienii. Canta si dansează tot meciul. Aproape ca nu conteaza ce se intampla pe teren. Totul este o bucurie. Iar pentru noi a fost o incantare sa ii urmărim.
Daca pentru părinți competitia este un prilej de a petrece timpul liber socializand, in timp ce copii (se) joacă, merita menționate cateva aspecte despre antrenori si arbitri.
🆙️Antrenorii de copii si juniori de afara au salarii modice sau fac voluntariat. In Spania, un antrenor de juniori încasează aproximativ 500€/luna, in Franța, undeva pe la 300-400, in Brazilia, in jur de 150-200€, iar in Portugalia... antrenează gratis! Da, ati citit bine! Fac voluntariat din pasiune pentru handbal si din dorinta de a da mai departe ceva copiilor. Respectivii antrenori au joburi, iar d**a munca vin si antrenează. Nu este obligatoriu sa fie prifesori sau antrenori de handbal. La un club din Spania, de exemplu, unul dintre antrenori este farmacist. Spuneau ca asta este hobby-ul lor, asa cm unii merg sa pescuiască, cm alții merg la șprițuri sau fac drumeții pe munte, pentru ei, cea mai mare bucurie este sa antreneze copii. Minunat! Alta mentalitate, alta perspectiva, alte rezultate, comparativ cu ceea ce se intampla in România.
💰Costurile aferente arbitrajului de afara sunt departe de batjocura la care cluburile de juniori din Romania sunt supuse. Daca in România ajungi sa plătești si pana la 300 €/meci, fara chiria sălii, in Portugalia, de exemplu, la U13 un arbitru încasează 20€/meci, oficialii de la masa vin voluntari si nu este obligatoriu asistentul medical / salvarea. La U19 arbitrii încasează 40€/meci. I-am întrebat de ce nu este obligatorie prezenta asistentului sau a salvării si ne-au șocat cu raspunsul: statistic vorbind, sansele de a se intampla un accident fatal in sala de sport, la juniori, sunt mai mici decât acelea ca un bătrân sa faca un infarct sau sa se producă un accident pe sosea. "De ce am tine blocata o ambulanta 2 ore, cand poate va fi nevoie de medici in situatii cu adevărat critice?" Nu este obligatoriu asistentul pentru a nu incarca costurile pentru cluburi. In schimb, antrenorilor li se recomanda sa faca cursuri de prim ajutor sau cursuri de asistent medical.
🔄 Revenind la sistem, educatie si mentalitate, afara, pana la 12-13 ani nu exista interes pentru rezultate, pentru trofee si medalii. In timp ce portughezii, francezii si spaniolii isi educa copii sa învețe sa se bucure de viata, in România sistemul creează o presiune imensa pe umerii copiilor, pana la aceasta varsta. Aici medalia validează o munca prost înțeleasă, cluburile de juniori lupta pentru trofee, iar parintii si antrenorii se mândresc cu locul din clasament. Afara, nici nu ii interesează. Tot ceea ce conteaza este sa fie copilul sanatos si fericit.
✅️Dupa 13-14 ani handbalul devine un proiect de viata. Juniorii iau in serios cariera sportivă, fara a neglija scoala. Trec de la 3 antrenamente /saptamana la 5-6-7 antrenamente. Părintele incepe sa devina partener in proiectul sportiv, alături de copil si de antrenori. Toți înțeleg ca daca sportivul a ajuns la vârsta de 14 ani parcaticand handbalul, inseamna ca drumul il poate duce sus. La 14-15 ani intra in sala de forta si iau vitamine, incep pregătirea fizică invata limbi străine si incep sa isi deschidă orizontul cultural. Invata echipe, sportivi, urmăresc meciuri de handbal, se atașează de modele. Începând cu 14-15 ani, juniorii de afara incep sa tragă tare, sa se dedice sportului ales, parintii suporta cheltuielile, sportul devine un proiect de viata. Lumea înțelege perspectivele pe care le ofera sportul in dezvoltarea tânărului si sustine acest drum. Afara, cei mai mulți juniori renunta in jurul vârstei de 13-14 ani, nu la 18-19 ani. Acolo, daca ai trecut de pragul de 14 ani înseamnă ca sportul este o alternativa seriosa pentru viitor.
ℹ️In timp ce la noi copiii sunt secătuiti de energie si motivație in prima parte a carierei, pentru niste tinichele, afara inițial sportul este o joacă. La noi, juniorii renunta la sport in jurul vârstei de 17-18 ani, iar parintii asista pasiv la abandon "E decizia copilului, trebuie respectata!" Afara, rata de abandon este mai mica in jurul vârstei de 18 ani. Parintii se implică activ, încurajează juniorul sa continue practicarea sportului, nu il lasa sa renunțe. Am auzit parinti spunând "pe ai mei nu ii voi lăsa sa renunțe la sport. Sportul trenuie sa fie parte din viata lor, sportul te educa si te pregateste pentru viata. Asa cm invata o limba străină, la fel vor face sport, cel putin pana d**a ce termina studiile!" Diferenta este ca acolo sistemul iti ofera alternative, in functie de nivelul valoric la care este sportivul. La noi, daca nu esti campion la 15 ani, mai bine te lași si pui mana pe carte. Afara, cartea face echipa cu sportul, nu se exclud reciproc.
Afara, juniorii nu poarta ultimele modele de echipamente sportive, pantofi sau tricouri. Conteaza sa fie practice, nu brandul care le-a produs.
Copiii nu sunt insotiti de parinti pana in usa sălii, parintii nu parchează mașină pana pe trotuar, sa se asigure ca e bine copilul. Acolo copiii sunt educati sa fie independenți, sa se descurce singuri.
Un alt aspect interesant, juniorii mananca tot din farfurie, nu fac mofturi. Mai mult, mananca impreuna, uneori unul din farfuria altuia, ceea ce pentru ei simbolizează faptul ca se simt bine impreuna si au încredere reciproca in ceilalți.
Parintii nu abordează antrenorii sau managerii decât in cazuri speciale; acestia se înscriu in audiență si au dreptul la doua audiențe pe an. Parintii tratează antrenorul cu respectul cuvenit, considerandu-l pedagog si mentor pentru copilul lor. Odată intrat in sala de sport, antrenorul este autoritatea suprema, părintele nu contesta competența sau deciziile antrenorului.
🔎 Raportat la toate modele întâlnite afara, înțelegem de fapt ca rezultatele din sportul romanesc, nu doar din handbal, reprezinta de fapt consecinta lipsei unui ecosistem puternic, bazat de sprijin reciproc, repere sanatoase, implicare, educatie si cultura sportivă. Așadar, nimic nu este intamplator.