Roxana Ghiba Coaching

Unul dintre cele mai mari mituri despre psihoterapie este că o singură ședință ar trebui să fie suficientă.

Toate lucrurile care au dus la suferință psihică în viața unui om sunt, cel mai probabil, rezultatul a ani de zile de relații mai mult sau mai puțin toxice, de convingeri care nu îi fac bine, de contexte în care nu s-a simțit în siguranță, de experiențe dificile și de tipare de gândire, emoționale sau relaționale care s-au format în timp.

Este nevoie de o anumită perioadă pentru a stabili ceea ce se numește relație terapeutică. Este nevoie de explorare și de identificarea zonelor în care persoana nu acționează (chiar dacă, pe moment, nu își dă seama) în beneficiul său și al sănătății sale mintale și relaționale sau chiar fizice.

Este nevoie să fie explorate emoții, gânduri, moduri în care persoana se raportează la relații și modul în care se raportează la sine. Toate acestea necesită timp.

Tocmai de aceea, așteptarea ca o singură ședință să-i rezolve toate problemele este, în cele mai multe cazuri, nerealistă. Da, au existat situații - și chiar am văzut cu ochii mei - în care o singură intervenție a fost foarte benefică, dar, de obicei, este vorba despre probleme extrem de specifice.

Astăzi mi-am confirmat locul la masterul de psihologie clinică și psihoterapie. Învățarea continuă 📚🧠💖

Mama care își bate copilul în stradă apelează la singura strategie pe care o cunoaște pentru a obține ascultare din partea lui. Pentru ea, aceasta pare o soluție simplă și eficientă, copilul dând dovadă de obediență aproape instantaneu. Ceea ce nu știe însă este că bătaia are și multe alte efecte extrem de nocive.

Cred că unul dintre lucrurile care l-ar durea cel mai mult pe părintele român ar fi să afle că bătaia poate avea efecte negative inclusiv asupra capacităților intelectuale ale copilului. Există numeroase studii care arată că agresiunea fizică poate afecta dezvoltarea cognitivă.

Și parcă aud deja pe cineva spunând: „Da, și pe mine m-a bătut mama și am fost olimpic” sau „M-am descurcat foarte bine în viață”. Faptul că te-ai descurcat bine nu înseamnă însă că dezvoltarea ta nu ar fi putut fi afectată negativ de violență. Cel mult demonstrează că te-ai descurcat în ciuda ei.

Din punct de vedere psihologic, bătaia este una dintre cele mai proaste soluții la care poate apela un părinte. Are efecte negative atât asupra copilului, cât și asupra celui care aplică pedeapsa și poate afecta profund relația dintre ei pe termen lung.

Cercetările arată că agresiunea fizică nu elimină neapărat comportamentul problematic. Uneori îl poate chiar întări! Așa că violența nu este doar o soluție nocivă, ci și de-a dreptul ineficientă.

Mai mult de atât, violența pune în pericol viața copilului prin aceea că nu mai vede părintele ca pe o sursă de siguranță, iar în situația în care ar putea avea nevoie de sfaturi sau de ajutor se va ascunde de părinți (fiindu-i evident frică de reacția lor) și se va destăinui altor persoane, care nu tot timpul sunt avizate, capabile de a-l ajuta, sau nici măcar bine intenționate.

Ce alte soluții există pentru a construi o relație bună cu copilul și pentru a nu ajunge la bătaie ca modalitate de a obține ascultarea?

În primul rând, relația cu copilul se construiește în timp. Copilul te ascultă dacă și tu îl asculți. Te ascultă dacă știe că poate avea încredere în tine. Iar încrederea apare atunci când de-a lungul timpului ți-ai respectat promisiunile, ți-ai ținut cuvântul și ai fost constant în comportament.

Constanța înseamnă, de exemplu, să ai o raportare stabilă la un anumit comportament al copilului. Dacă într-o zi un comportament este pedepsit, iar în altă zi același comportament este încurajat sau premiat, copilul nu mai știe la ce să se aștepte. Când părintele este imprevizibil, copilul învață că nu se poate baza pe el.

Când părintele își duce copilul „cu zahărelul”, îl păcălește sau îi face promisiuni pe care nu le respectă, copilul învață, de asemenea, că părintele nu este de încredere. Când îl vede mințindu-și partenerul, rudele sau ceilalți copii, învață același lucru.

După ce copilul a văzut de multe ori că părintele nu își ține cuvântul, nu își respectă promisiunile, este inconsecvent sau îi minte pe ceilalți, de ce ar avea încredere în el și de ce l-ar asculta atunci când îi cere ceva?

Construirea unei relații bune cu copilul presupune, înainte de toate, disponibilitatea părintelui de a fi onest, prezent și consecvent. Presupune să își respecte promisiunile, să își țină cuvântul și să trateze copilul cu respect în fiecare zi.

Înseamnă să nu îl umilească, să nu îl ia peste picior și să nu îi minimizeze trăirile.

Un copil speriat poate deveni foarte ascultător pe moment. Dar ascultarea obținută prin frică nu este același lucru cu încrederea, cooperarea sau educația.

Într-o familie, cuplul are nevoie de un spațiu propriu, separat de rolul de părinți sau de relația cu rudele. Soții trebuie să aibă ceea ce se cheamă o "teritorialitate psihosocială", adică să poată avea timp, intimitate și decizii care le aparțin, fără ca toate nevoile copiilor sau ale familiei extinse să intre permanent în relația lor.
Și în privința creșterii copiilor este important să fie clar cine ia deciziile și cine își asumă responsabilitatea. Bunicii pot ajuta, dar rolul lor nu ar trebui să îl înlocuiască sau să îl submineze pe cel al părinților.
De aceea unul din lucrurile pe care le urmăresc terapeuții este cât de clare sunt granițele dintre membrii familiei. Bineînțeles, nu există un singur model ideal de dinamică familială. O familie poate funcționa bine în mai multe moduri, în funcție de cine face parte din ea, de etapa de viață în care se află, de cultura sa și de nevoile cotidiene, însă claritatea granițelor dintre aceste subsisteme (subsistemul părinților, al copiilor, al bunicilor) este un barometru pentru sănătatea psihologică a familiei și a membrilor ei.

Dacă îți este greu să separi ce simți, ce gândești, ce îți dorești și ce crezi că „ar trebui” să faci, poate fi util să nu încerci să găsești singură toate răspunsurile.

De săptămâna viitoare reiau sesiunile de coaching. Dacă ești într-o perioadă în care simți că ai nevoie de sprijin sau de claritate, sunt aici pentru tine.

Modalități de lucru disponibile:

🩵 Grup de suport pentru mamele copiilor, adolescenților și tinerilor adulți cu dizabilități cognitive
🩵 Coaching individual 1 la 1, online

Scrie-mi un mesaj privat pentru mai multe detalii.

Una din marile teze din psihologie, ideea că învățăm tot ce nu ne este înnăscut - te face să cazi pe gânduri, nu? 💭

În greaca veche, cuvântul pentru fluture este Psyché (ψυχή). Se traduce și prin suflet, minte sau viață. Această legătură provine din metamorfoza fluturelui, care reprezintă călătoria sufletului prin transformare și renaștere.
Pentru că este o zi de devenire pentru mine (susținându-mi astăzi licența în psihologie), am marcat-o simbolic purtând un colier cu fluturași. Mulțumesc tuturor celor care m-au încurajat în acest parcurs!

Doi psihologi au cerut unui grup de 46 de studenți sănătoși fizic să scrie, timp de patru zile consecutive, fie despre cele mai traumatizante experiențe trăite, fie despre lucruri obișnuite, cotidiene.

Studenții care au scris despre evenimente stresante au fost împărțiți în trei grupuri: unii au descris doar faptele, fără să vorbească despre sentimentele lor; alții au descris doar emoțiile trăite în legătură cu experiența traumatizantă; iar alții au scris atât despre fapte, cât și despre emoții.

După fiecare dintre cele patru ședințe, cei care scriseseră despre emoții sau despre fapte și emoții au raportat cel mai mare disconfort psihic. Cu alte cuvinte, confesiunea nu a fost ușoară în momentul respectiv.

Însă, timp de șase luni după experiment, cercetătorii au urmărit cât de des mergeau studenții la medic pentru probleme de sănătate. Rezultatul a fost interesant: cei care scriseseră atât despre fapte, cât și despre emoții au mers cel mai rar la medic.

Un chestionar aplicat după șase luni a arătat și că studenții din acest grup, iar într-o măsură mai mică și cei care scriseseră doar despre emoții, raportau o stare de sănătate mai bună decât cei care scriseseră despre lucruri banale.

Studiul arată că dezvăluirea în scris a experiențelor traumatizante poate fi neplăcută pe moment, dar poate contribui, pe termen lung, la perceperea unei stări de sănătate mai bune.

Important este ca persoana să nu relateze doar faptele, ci și emoțiile pe care acele evenimente le-au declanșat.

Faculty of Psychology graduate 📚🧠💖

🤓🧠📚💖