14/06/2026
⭐️ Examen de centură la Clubul Sportiv Top Rank Taekwon-Do Iași.
⭐️ O parte dintre sportivii clubului au susținut Examenul de centură - un examen al maturității și un test al abilităților dobândite de sportivi în sala de antrenament.
⭐️ Au fost testate abilitățile fizice (forță, mobilitate, echilibru, rezistență fizică), cunoștințele teoretice și practice: multă teorie, Tul-uri, tehnică de braț si de picior.
⭐️ Examenele de centură sunt momente speciale în viața oricărui practicant de arte marțiale. Eu personal țin minte toate examenele de centură la care am participat și sunt absolut convins că și pentru micii sportivi, acest eveniment va rămâne o amintire de neuitat!
⭐️ Mulțumesc colegului și prietenului meu Sorin Miron pentru ajutorul acordat la buna desfășurare a acestui examen.
⭐️ Felicitări tuturor sportivilor pentru efortul depus precum si părinților pentru susținere și incurajări!
⭐️ Fiecare practicant de Arte Marțiale visează să ajungă la Centura Neagră. Aceasta este un privilegiu dar și o responsabilitate! Se obține cu extrem de multă muncă! Este nevoie de Respect, Integritate, Perseverență, Autocontrol și Spirit Neînfricat. Acestea sunt Principiile Taekwon-Do și nu trebuiesc invățate și enumerate la un examen ci trebuiesc Trăite și aplicate zi de zi! Aceste pricipii ar trebui să fie fundamentul oricărui practicant de Taekwon-Do ITF!
⭐️ Succes tuturor sportivilor care abia au inceput astăzi sau care sunt mai avansați, în drumul lor către Centura Neagră!
⭐️ Felicitări tuturor!
03/06/2026
⭐️ Once a student! Always a student!
⭐️ Never stop learning!
⭐️ We Breathe Taekwon-Do ITF.
25/05/2026
⭐️ Weekend-ul ăsta am fost la Vaslui la seminariile organizate de Asociația Club Sportiv "Liga de Est" - Vaslui impreună cu Federatia Romana de Taekwon-do ITF:
⭐️ Clubul nostru a participat cu 9 sportivi la stagiile TKD Kids și Stagiul Tehnic si cu 2 sportivi la stagiul de arbitraj.
⭐️ O surpriză foarte plăcută a fost reîntâlnirea cu fostul meu coleg de liceu - Braniște Lucian care în prezent este Primarul Municipiului Vaslui. O evoluție extraordinară! Felicitări și mult succes in continuare!
⭐️ Eu la Vaslui sunt acasă! Mă simt foarte bine, iar când aduc sportivi aici să pătrundă tainele Taekwon-Do-ului in locul în care am inceput această călătorie, senzația este minunată!
⭐️ Mulțumim Master Mihai Hondru pentru organizare si ospitalitate, Comisiei Tehnice pentru tot! Alexandru Master Muresan, Marius Ionicescu și Lazurca Alin! Taekwon!
⭐️ Mulțumim membrilor Comisiei de Arbitraj - Cristian Popa și Alin Zaharia pentru un curs structurat perfect. Am invățat enorm de la voi weekend-ul ăsta!
11/05/2026
⭐️ Weekend-ul ăsta am fost la Deva la Campionatul Național pentru Juniori III (copii) la Taekwon-Do ITF, organizat de Federatia Romana de Taekwon-do ITF în parteneriat cu Clubul Sportiv Lupii Deva.
⭐️ Am participat cu 5 sportivi si 2 instructori si am obținut 9 Medalii : 2 locuri I 🥇, 3 locuri II 🥈, 4 locuri 3 🥉!
LOCUL 1 - Medalie de aur 🥇
🥇 Adonicioaie Maria Anissia - Luptă feminin 6-8 ani - 30 kg.
🥇 Adonicioaie Maria Anissia - Speed Kick feminin 6-8 ani
LOCUL 2 - Medalie de argint 🥈
🥈 Adonicioaie Maria Anissia - Tehnici Speciale feminin 6-8 ani
🥈 Adonicioaie Ioana Alessia - Tehnici Speciale feminin 11-12 ani
🥈 Adonicioaie Ioana Alessia - Speed Kick feminin 11-12 ani.
LOCUL 3 - Medalie de bronz 🥉
🥉 Adonicioaie Maria Anissia - Tull feminin 6-8 ani
🥉 Adonicioaie Ioana Alessia - Luptă feminin 11-12 ani - 50 kg.
🥉 Teacă Patrick Alexandru - Tull masculin 9-10 ani
🥉 Teacă Patrick Alexandru - Speed Kick masculin 9-10 ani
⭐️ Felicitări speciale merită și sportivii Molniceanu Eduard Constantin și Miron Yanis Andrei care au avut prestanță meritorie, ambii trecând de primul tur la proba de luptă fiind foarte aproape de a ocupa un loc pe podium.
⭐️ Pentru prima dată la o competiție pentru clubul nostru am avut și un Instructor Asistent: Sara Garjan. Felicitări pentru ajutorul pe care ni l-ai acordat. Ne-am bucurat că ai fost alături de noi. Ai un caracter frumos si calități care îți vor asigura o carieră de top in Taekwon-Do! Multumim și Felicitări!
🏆 In urma rezultatelor obținute, sportiva Adonicioaie Maria Anissia a intrat in top 10 la nivel național la categoria Juniori III Feminin (6 - 12 ani) ocupând locul 6. Felicitări!
⭐️ Mulțumim părinților pentru susținere și încurajări și organizatorilor pentru această competiție minunată! Așteptăm cu nerăbdare urmatoarea competiție!
09/03/2026
⭐️ Weekend-ul ăsta Clubul Sportiv Top Rank Taekwon-Do a fost la Tg. Mureș unde a participat la Campionatul Național de Taekwon-Do ITF organizat de Federatia Romana de Taekwon-do ITF și Clubul Jaguar Academy.
⭐️ Am participat cu doi sportivi, Sara Garjan și Victor Patrascanu și doresc să îi felicit pentru evoluția pe care au avut-o în cadrul concursului.
⭐️ Pentru ei, participarea la această competiție a fost mai provocatoare deoarece au schimbat categoria de vârstă, trecând de la pre-juniori la juniori, categorie cu sportivi mai maturi și mai experimentați.
⭐️ Cu toate acestea, sportivii s-au ridicat la nivelul competiției si au avut prestații care ne dau incredere si ne confirmă că suntem pe drumul cel bun, iar aceste aspecte sunt foarte importante pentru un club tânar ca al nostru!
⭐️ Victor a obținut locul 3 🥉 la proba de luptă Juniori Masculin -75 kg!. Felicitări!
⭐️ Sara a reușit să-și invingă emoțiile și, la prima ei participare la această probă si la această categorie de vârstă, a reușit să treacă de primul tur cu o sportivă mai mare în grad. Următorul tur a fost cu o sportivă cu 1Gup (centură roșie cu tresă neagră). Deși nu a avut greșeli majore, lipsa de experiență si emoțiile și-a spus cuvântul.
⭐️ La finalul probei Sara s-a clasat pe locul 4 din 11 sportive! Rămâne o experiență memorabilă, o nouă oportunitate de a învăța și de a deveni mai buni!
⭐️ Felicitări sportivilor! Sunteți un exemplu de curaj și determinare! Sunt mândru de prestația voastră! Suntem un club tânăr iar performanța sportivă se construiește în timp și cu răbdare!
⭐️ Asta, impreună cu nivelul ridicat al competiției face ca acest Campionat să rămână o experiență unică pentru noi!
⭐️ Mulțumim părinților pentru susținere și încurajări precum și organizatorilor pentru acest concurs minunat. Ne simțim foarte bine la Tg. Mureș si abia așteptăm să revenim!