Cufărul Amintirilor Maxime

D'ale noastre,

*Cronica unui vis împlinit*
de Coelho, cel de după Rădoi

Trebuiau să treacă ore bune, să-mi spulber din emoții și oboseală, din anestezia asta frumoasă, pricinuită de câștigarea eventului, pentru a mă strădui să scriu și eu din ale mele, despre ale noastre, către dumneavoastră.

Nu sunt eu un scriitor de cărți sau inventator care a lăsat în urma sa ceva care să ajute lumea, însă știu sigur ceva despre mine, simtindu-mă, a fi un suflet, care trăiește cu multă inimă, pasionat de frumos, natură și Universitatea Craiova.

Am trăit o săptămână, unde fotbalul drag, mi-a trimis echipa sufletului meu, să joace două finale, parteneră de întrecere, fiindu-i de fiecare dată, Universitatea Cluj, un adversar dificil, cea care s-a dovedit a fi cea mai valoroasă echipă, bineînțeles după Universitatea Craiova.

Finala Cupei României, am urmărit-o din fața micului ecran (a fost cândva mic, acum are 55"), meciul fiind mult încărcat de dramatism, iar eu trăind cu mari emoții, unde am țopăit și tot m-am sucit și răsucit prin față televizorului. Trăirile mele fiind prea intense, deoarece nu voiam nici în ruptul capului, să pierdem trofeul, pentru a nu umbri din semnificația evenimentului care urma să se desfășoare la Craiova pe stadionul "Ion Oblemenco". Însa finalul fericit al meciului, m-a debarasat de greaua povară, privind ușurat la bucuria deopotrivă a jucătorilor și a mulțimii de fani alb-albaștri veniți în micuțul stadion sibian.

Cu biletul la purtător, obținut din prima oră de când s-au pus spre vânzare, dar cu mare greutate adjudecat, deoarece sistemul era prea încărcat de doritori pe a fi prezenți la finala campionatului, am avut la dispoziție trei zile, pentru a mă pregătii sufletește, să-mi așez pe spinare întreaga tolbă cu maximele mele amintiri, apoi în duminica marelui meci, să plec înspre Cetatea Băniei, în căutarea potecilor pavate în alb și albastru.

Bineînțeles, am regăsit o Craiovă, colorată în culorile Științei, unde spiritul marilor meciuri de odinioară, s-a revărsat năvalnic dinspre "Unirii", spre centru orașului și apoi la "Ciupercă", unde fanii au creat un imens culoar, pe unde autocarul cu cea mai iubită echipă, a curs lin către "Ion Oblemenco", dumnezeul oltenilor.

O atmosferă de zile mari m-a îmbrățișat la intrarea în arenă, așa cm era și prevăzut, apoi meciul în sine, a fost precum un Dar de la Doamne Doamne, trimis parcă prin cercul de acoperiș din înaltul stadionului, unde eu în câteva rânduri îmi ridicam privirea, mulțumind Divinității, pentru că sunt sănătos, și pentru că am avut posibilitatea să particip la un eveniment deosebit, ce rar s-a văzut în fotbalul românesc, unde Universitatea Craiova pot spune că a jucat unul dintre cele mai frumoase jocuri ale sale, din istoria existentă a echipei.

Aproape de miezul nopții, printre ploaia de artificii, unde alte amintiri le-am pus în tolbă, am plecat super-mulțumit dar și răgușit, pe cărările de reîntoarcere înspre Severinul natal.

Acum, cu ochii ce-mi licăresc, cu lacrimi fine ce-mi joacă în priviri, mă opresc din scris, mulțumindu-vă pentru atenție...

Universitatea Craiova - Campioana Unei Mari Iubiri!

Universitatea Craiova - Dinamo, un meci pentru culori, pentru istorie, pentru campionat!

Din amintirile unui mereu îndrăgostit de Universitatea Craiova

Să visăm cu ochii deschiși printre amintiri, zburând lin către dimineața zilei de 7 aprilie a lui '83. Nu mai știu, când am adormit, dar sunt convins că somnul ne-a fost dulce, adomind cu Universitatea Craiova în brațe. Zorii zilei ne-au trezit sub impresia unei esențe tari, marca : Știința Craiova ! Semifinala tur a Cupei UEFA sfârșise târziu prin noapte. Avusesem parte de un scor minunat: Benfica - Universitatea 0 - 0!

A fost ziua când soarele în România a răsărit în jurul orei unu, imediat ce meciul văzut cu ochii minții de-o țară-ntreagă s-a sfârșit în comentariul omului care ne-a dăruit harul, de-a privii meciul și la radio. Nea Sabi Domozină de-a lungul timpului, ne fascinase prin comentarile sportive radiofonice, prin ale sale aurite vorbe.

Ne aflam la un singur gol de mărețele noastre vise, de-a vedea pe viu o finală de cupă europeană în "Cetatea Băniei", acolo în freamătul și frumusețea stadionului "Central". Pe-atunci, fenomenul Universitatea Craiova ne picurase în suflete multă dulceață, ne oferise un Revelion pe cinste de Aprilie !

Hai, Universitatea, hai Craiova,
Tu, Campioana Unei Mari Iubiri !!!

*Amintiri din copilărie*

Acum plouă cu o frumoasă aducere aminte. Amintiri cu Universitatea Craiova ce era iubită de o întreagă națiune.
16 martie 1983, o zi însemnată pentru fotbalul românesc.
Universitatea Craiova - 1 FC Kaiserslautern 1 - 0.
Un meci de povestit nepoților, un gol cât o calificare în semifinalele Cupei UEFA, declanșând erupția vulcanului celor 50.000 de suflete prezente pe Centralul din Bănie.
Nebunia s-a mutat pe Calea Unirii spre Hotel Jiul, unde Cenaclul Flacăra s-a organizat ad-hóc și circa 100.000 de oameni au petrecut, cântând și scandând:
Hai, Universitatea, hai Craiova,
Tu, Campioana Unei Mari Iubiri !

Meciuri printre amintiri

Imagini de la dubla, Universitatea Craiova - Internaționale Milano, meciuri disputate în Cupa Campionilor Europeni, în toamna anului 1980.
Primul joc a avut loc la Milano, unde echipa gazdă a învins cu 2 - 0, prin golurile lui Altobelli.
La Craiova, Universitatea a reușit un 1 - 1, în fața titratei echipe italiene. Mauro a deschis scorul în minutul 8, apoi Beldeanu a restabilit egalitatea în minutul 16. Deși echipa craioveană a dominat, având și alte oportunități de a mai marca, tabela de marcaj a rămas neschimbată până la finalul meciului.

Oameni dragi printre amintiri

Corneliu Andrei Stroe, este omul de care se leagă cea mai glorioasă perioadă a Universității. Sub conducerea sa, „Campioana unei mari iubiri” și apoi „Craiova Maxima” au transformat Universitatea într-unul din cele mai iubite și respectate cluburi de fotbal din România.

Trebuie menționat că, același Corneliu Andrei Stroe a fost unul dintre pionii principali în anul 2013, un an de cotitură în fotbalul craiovean, când Universitatea Craiova a renăscut, ocupând funcția de președinte onorific.

În ianuarie 1967, la doar 23 de ani, devenea unul dintre cei mai tineri conducători de club din istoria fotbalului românesc. Din 1975 avea să înceapă construcția uneia dintre cele mai de succes echipe din România: Craiova Maxima. Corneliu Andrei Stroe este omul care a creat și a condus echipa spre cele mai mari performanțe din istoria clubului, atât pe plan intern, cât și european.

Cu mare regret, a decedat la numai 71 de ani, la 1 aprilie 2014.

Dumnezeul oltenilor - Ion Oblemenco - un Fotbalist extraordinar, un Om cu suflet mare.

Din amintirile unui mereu îndrăgostit de Universitatea Craiova

43 ani de la cea mai dulce înfrângere...

Există un proverb, „iarna nu-i ca vara”, dar nici vara nu-i ca iarna și știu ce spun… Doamne, Dumnezeule, ce mai Revelion, ce mai zăpadă avuserăm, nămeți și ger, și cât de cald ne ținură izbânzile juveților noștri. Ce mai, Universitatea Craiova ținea de foame și cald tuturor românilor. Adormeam și ne trezeam cu „Știința” în brațe.

După o perioadă de pauză competițională, veni și ziua, mai bine zis seara, unei miercuri de 2 martie 1983. Seara meciurilor mele, după multe nopți alb-albastre. Erau aproape trei luni de așteptare de la ultimul joc în Europa, 90 de nopți de vise cu eroii mei.

Școala vest-germană de fotbal ne va fi parteneră de întrecere iarăși. După eșecurile cu Fortuna Dusserdorf, Borussia Mönchengladbach și Bayern Munchen, ne vom lua la trântă cu „dracii roșii” din Kaiserslautern. Alt sfert de finală româno-german e așezat pe tabloul cupelor europene, în decurs de numai un an. În 1982, bavarezii ne retezaseră speranțele unei semifinale.

Ceasul arată ora 21 și meciul 1.F.C. Kaiserslautern – Universitatea Craiova se vede la tv. Multe emoții sunt și-acas’ la mine, și-n glasul celui ce ne hrănea cu vorbele sale, Cristian Țopescu. La fel și-acolo în iarbă, unde bravii noștri fotbaliști încep meciul cu mult trac, existând un complex de inferioritate față de fotbaliștii nemți.

O primă repriză grea pentru noi toți. Craiova e lipsită de aportul „fundașului de fier”, Neculai Tilihoi, a celui mai bun dintre olteni, Ilie Balaci, și a unui omniprezent în joc, Aurel Țicleanu. Forța, tenacitatea și disciplina germanilor ne țin în propria jumătate de teren.

3-0 pentru nemți în minutul 51!

Ocaziile la poarta lui Silvică se cam țin lanț, iar doua dintre ele scutură plasa porții, Lung fiind învins, spre amărăciunea care mă cuprinsese. Andreas Brehme în minutul 24 și autogolul lui Mircea Irimescu, din minutul 40, fac ca tabela să arate un periculos 2-0.

Veni și cea de-a doua repriză și, repede, în minutul 51, același Brehme mai picură ceva venin în sufletul meu, gândindu-mă la ce e mai rău. Trei goluri în dreptul lor, nimic la noi. Craiova mea chiar jucase rău până atunci.

Din acel moment, băieții noștri încep să-şi pună ceva ordine și stăpânire în joc. La două minute după cea de-a treia reușită a gazdelor, „vulpoiul” Aurică Beldeanu, croșetează o minge prin preajma careului mare german, puțin lateral stânga și trimite o boltă peste apărarea adversă, iar Gheorghiță Geolgău, venit din spate, înțeapă balonul ușor peste portarul Reichel, ieșit în întâmpinare.

Golul de 3-2 ne dă speranțe pentru retur

Imediat, la o nouă fază de poartă, („Aurică, Aurică”!!, exclamă cu patimă în glas Țopescu), mingea lui Beldeanu nu nimerește ținta din vreo 9 metri de poartă, iar acesta își pune mâinile în cap, ca și noi în fața televizorului. În minutul 64, intră cu forțe proaspete un alt Aurel, Țicleanu, revenit după o perioadă lungă de convalescență. În minutul 72, omul cu un imens travaliu, ia o acțiune pe cont propriu, aleargă cu mingea vreo 40 de metri, apoi pune mingea în gheata lui Zoltan Crişan. Acesta șutează din 15 metri și „Gooooooooool” – strigă dragul meu comentator, iar eu îl acompaniez cu un strigăt de bucurie prelung și cu multe tumbe prin fața televizorului.

Se face 3-2 așadar și, după aspectul jocului din repriza a doua, scorul afișat la finalul celor 90 de minute este just. Băieții noștri termină frumos meciul și ies cu fruntea sus dintr-o confruntare extrem de dificilă.

Scorul final, naște speranțe mărețe, pentru fanii Universității Craiova de pretutindeni. Urmează returul din Bănie peste două săptămâni, iar o Românie întreagă îl așteaptă cu imensă nerăbdare și pasiune.

Hai Universitatea, hai Craiova,
Tu, Campioana Unei Mari Iubiri!

Ziua Aurică Beldeanu

La mulți ani! celui ce-a fost o "vulpe" pe terenul de joc.

Nea Aurică, făr' de frică, să fiți sănătos și să mai aveți parte, de cât mai multe succese ale Universității Craiova, acolo în loja stadionului "Ion Oblemenco"!