12/07/2026
O nouă tabără a ajuns la final, iar în bagajele copiilor nu se află doar haine și echipament, ci și o mulțime de amintiri frumoase, prietenii, zâmbete și experiențe pe care le vor purta mult timp în suflet. 🫶🏻
Fiecare zi a fost o nouă aventură: am învățat, am explorat, ne-am provocat, am râs, ne-am încurajat unii pe alții și ne-am bucurat din plin de fiecare moment petrecut împreună.
Mulțumim Cabana Iulian pentru ospitalitate, condițiile excelente de cazare, mesele delicioase și grija cu care ne-au făcut să ne simțim ca acasă.
Mulțumim părinților pentru încrederea acordată și pentru că ne-au oferit privilegiul de a fi alături de copiii lor în această experiență.
Mulțumim doamnei profesoare Elena Isabela Cojocaru pentru implicare, dedicare și pentru că a fost alături de noi pe tot parcursul taberei.
Și, nu în ultimul rând, mulțumim vouă, dragi copii! Voi ați fost sufletul acestei tabere. Curiozitatea, energia, bunătatea și entuziasmul vostru au transformat fiecare zi într-o poveste frumoasă și ne-ați umplut inimile de bucurie. ❤️
Plecăm acasă cu multe amintiri, zâmbete și recunoștință. Până la următoarea aventură! 🏕️✨
11/07/2026
Ziua a cincea de tabără a fost plină de experiențe noi și momente care ne vor rămâne în suflet! 🐴🌿
Astăzi am avut parte de o experiență deosebită la echitație, unde ne-am bucurat de timpul petrecut în mijlocul naturii și de întâlnirea cu aceste animale minunate.
Mulțumim din suflet Ferma Raiul Cailor pentru ospitalitate, răbdare și grija cu care ne-au primit! Ne-am simțit minunat și ne bucurăm că am avut ocazia să descoperim mai îndeaproape frumusețea echitației și legătura specială dintre om și cal. A fost o experiență pe care cu siguranță nu o vom uita! 🤍
Aventura a continuat cu o sesiune de tras la țintă cu arme de airsoft, unde ne-am pus la încercare concentrarea, precizia și spiritul de fair-play.
Încă o zi plină de zâmbete, energie și amintiri frumoase, pe care le vom păstra mult timp! 💚✨
Natura AmintiriDeNeuitat SpiritDeEchipa
10/07/2026
Ziua a patra de tabără ne-a purtat într-o adevărată călătorie în timp🛡️, direct în fascinanta lume medievală ⚔️.
Pentru câteva ore, am devenit cavaleri și domnițe, ne-am antrenat în mânuirea sabiei 🗡️și am descoperit tainele tirului cu arcul 🏹. Curajul, îndemânarea și spiritul de echipă ne-au însoțit la fiecare provocare.
Spre seară, aventura a continuat: am învățat cm se montează un cort ⛺️ și am strâns lemne din pădure pentru pregătirea focului 🪵.
La final, ne-am adunat cu toții în jurul focului de tabără🔥 unde am savurat bezele coapte și ne-am bucurat de povești, râsete și momente de neuitat.
O seară petrecută la cort, în mijlocul naturii🌲🌙, plină de voie bună, prietenie și amintiri care vor rămâne mult timp în sufletele noastre. ✨
09/07/2026
Ziua a treia de tabără a fost despre învățare, colaborare și multă distracție! ⛑️🌿
Astăzi am descoperit noțiuni esențiale de prim ajutor🆘, învățând cm să reacționăm în situații importante. Apoi, jocurile pe echipe ne-au pus la încercare spiritul de echipă, creativitatea și energia.
Ne-am încurajat, ne-am bucurat de fiecare reușită și am demonstrat că cele mai frumoase amintiri se construiesc împreună. O zi plină de zâmbete, voie bună și lecții valoroase! 💚✨
08/07/2026
Ziua a doua de tabără ne-a purtat pe cărările spectaculoase ale Parângului. 🏔️💚
Am început aventura la Lacul Mija🏞️, unde ne-am bucurat de frumusețea naturii și de liniștea muntelui⛰️, iar apoi am urcat spre Parângul Mic 🌄. Priveliștile care îți taie respirația, energia grupului și bucuria fiecărui pas au transformat această drumeție într-o experiență de neuitat.
Obosiți, dar cu sufletul plin de amintiri, suntem pregătiți pentru următoarele aventuri! ☀️🌿
07/07/2026
A început cea de-a doua tabără de vară☀️, iar de această dată aventura ne poartă în Parâng, alături de elevii doamnei profesoare Elena Isabela Cojocaru! 🏔️💫
Ne așteaptă zile pline de drumeții, descoperiri, voie bună, provocări și amintiri de neuitat. Suntem pregătiți pentru o nouă experiență în mijlocul naturii și abia așteptăm să împărtășim cu voi cele mai frumoase momente.🪵⛺️🥾
Să înceapă aventura! 💚🌲
27/06/2026
🌿 O tabără de neuitat a ajuns la final! ❤️
Încheiem această aventură cu sufletele pline de bucurie și cu o mulțime de amintiri frumoase. Zâmbete, jocuri, provocări, prietenii noi și momente care vor rămâne mult timp în inimile noastre.
Copiii au avut parte de experiențe minunate, au învățat lucruri noi, și-au depășit limitele și s-au bucurat de fiecare zi petrecută împreună.
Le mulțumim tuturor copiilor pentru energia și entuziasmul lor și părinților pentru încredere.💚
Ne despărțim cu emoție, dar și cu nerăbdarea de a ne revedea la următoarea aventură! ☀️🏕️
# Prieteni 💫
26/06/2026
Ziua 4 în tabără 💛
O nouă zi plină de aventură și voie bună! Am profitat din plin de activitățile pe apă – schi nautic, caiac și SUP, iar apoi ne-am testat echilibrul și curajul pe Wibit, unde distracția a fost garantată. 🌊🏄♀️
Seara am făcut o plimbare prin centrul Sibiului, unde ne-am bucurat de atmosfera spectacolelor în aer liber. Un moment special a fost demonstrația de teatru, în care copiii au fost invitați să participe alături de artiști, transformând spectacolul într-o experiență interactivă și plină de zâmbete. 🎭✨
Încă o zi cu multe experiențe frumoase, prietenii și amintiri care vor rămâne cu noi mult timp! 💛
🩵
25/06/2026
🚴♀️ Ziua 3 în tabără 🚴♂️
Astăzi am descoperit frumusețile Sibiului pe două roți, am pedalat împreună prin oraș și ne-am bucurat de fiecare moment petrecut în aer liber. După aventurile pe bicicletă, ne-am testat curajul și îndemânarea la sala de cățărat Ozaki Arena , unde fiecare copil și-a depășit limitele și a urcat tot mai sus. 🧗♀️💪
Am încheiat ziua cu multe jocuri, râsete și momente frumoase petrecute împreună, consolidând prietenii și creând amintiri de neuitat. 🩵
24/06/2026
✨ Ziua 2 în tabără ✨
Astăzi am descoperit împreună farmecul orașului Sibiu, plimbându-ne pe străzile sale pline de istorie și povești. 🏛️ Copiii au fost la muzeu, unde curiozitatea și entuziasmul lor au fost la cote maxime, fiecare exponat transformându-se într-o nouă aventură.
🚑 Bineînțeles, nu a lipsit nici cursul de prim ajutor, unde am învățat lucruri utile și importante într-un mod interactiv și distractiv.
🌳 După atâtea informații și descoperiri, ne-am bucurat de momente de joacă și voie bună în parc, alergând, râzând și creând amintiri frumoase împreună.
O zi plină de experiențe, învățare și zâmbete! ❤️
☀️😊