02/08/2026
🇷🇴 S-a încheiat tabăra de vară Wing Tsun Transylvania 2026.
Acum, că febra musculară începe și ea să mai treacă, e momentul să ne uităm înapoi la tot ce a încăput în aceste câteva zile.
Vineri, la începutul după-amiezii, ne-am cazat, iar la ora 16:50 am început deja primul antrenament. Nu am avut prea mult timp să ne întrebăm cât de solicitantă va fi tabăra, pentru că am aflat destul de repede 😄. În zilele următoare ne-am antrenat aproximativ 6 ore pe zi. Dimineața începeam la 7:30 cu încălzirea, după care alergam aproximativ 3,5 km, iar înainte și după-amiaza urmau câte două ore și jumătate de antrenament Wing Tsun.
Anul acesta ne-am concentrat în special pe tehnicile de picior. Am exersat și am perfecționat loviturile de picior din Chum-Kiu, încercând să le executăm din ce în ce mai stabil și mai controlat. După câteva zile de lovituri de picior, am ajuns să descoperim și mușchi de a căror existență probabil că unii dintre noi uitaseră până atunci. 🦵
Din păcate, a fost și cineva care a renunțat încă din prima zi, dar cei care au dus tabăra până la capăt au avut parte din plin de antrenamente.
La tabără au participat elevi atât din grupa din Cluj-Napoca, cât și din cea din Târgu Mureș. Pe lângă ei, s-a antrenat alături de noi și un elev al școlii Lótusz Wing Tsun din Nagykálló, astfel că la antrenamentele comune au lucrat împreună practicanți din mai multe grupe, pe același material.
În timpul liber am jucat jocuri de societate, am stat la piscină și ne-am odihnit, iar sâmbătă și duminică seara am urmărit împreună primele două filme Ip Man, cu Donnie Yen în rolul principal. Cred că nu mai trebuie explicat prea mult faptul că, după filme, a doua zi toată lumea s-a apucat de antrenamentul de Wing Tsun cu ceva mai mult entuziasm. 😄
Duminică am reușit să strecurăm în program și o mică excursie. Am vizitat sequoia din zonă, după care am mers și la Cascada Vălul Miresei.
Luni seara am avut parte de un program mai liniștit. Am făcut un foc de tabără și ne-am petrecut seara în jurul focului. După atâtea antrenamente, a fost chiar bine să stăm pur și simplu jos, să vorbim și să petrecem seara împreună.
Au fost câteva zile obositoare, cu multe antrenamente, alergare și, bineînțeles, febră musculară, dar atmosfera a fost foarte bună pe tot parcursul taberei. A fost bine să ieșim pentru câteva zile din rutina obișnuită și să ne ocupăm de Wing Tsun într-un context în care aproape întreaga zi se învârtea în jurul antrenamentelor și al echipei.
Le mulțumesc tuturor celor care au dus tabăra până la capăt și au contribuit la atmosfera ei!
Acum ne retragem pentru două săptămâni ca să ne refacem după efort, iar de la jumătatea lunii august vom relua antrenamentele cu forțe proaspete și cu un nou elan.
-------------------
🇭🇺 Véget ért a Wing Tsun Transylvania 2026-os nyári edzőtábora. Most, hogy valamennyire az izomláz is kezd elmúlni, ideje visszanézni, mi minden fért bele ebbe a néhány napba.
Péntek kora délután elfoglaltuk a szállást, 16:50-kor pedig már el is kezdtük az első edzés. Sok időnk nem volt azon gondolkodni, hogy vajon mennyire lesz kemény a tábor, ugyanis ez elég gyorsan kiderült 😄. A következő napokon nagyjából napi 6 órát edzettünk. Reggel 7:30-kor bemelegítéssel kezdtünk, majd lefutottuk a kb. 3,5 km-es távot, délelőtt és délután pedig egy-egy két és fél órás Wing Tsun edzés következett.
Idén főként a lábtechnikákra koncentráltunk. A Chum-Kiu rúgásait gyakoroltuk, pontosítottuk, és próbáltuk őket egyre stabilabban, kontrolláltabban végrehajtani. Néhány napnyi rúgás után már olyan izmokról is tudomást szereztünk, amelyek létezéséről addig valószínűleg többen megfeledkeztek. 🦵
Sajnos volt, aki már az első napon feladta, de akik végigcsinálták a tábort, azoknak bőven kijutott az edzésből.
A táboron a kolozsvári és a marosvásárhelyi csoportból is érkeztek diákok. Rajtuk kívül velünk edzett a nagykállói Lótusz Wing Tsun iskola egyik tanulója is, így a közös edzéseken több különböző csoport gyakorlói dolgoztak együtt ugyanazon az anyagon.
A szabadidőben társasjátékoztunk, medencéztünk, pihentünk, szombat és vasárnap este pedig közösen megnéztük az Ip Man első két részét Donnie Yen főszereplésével. Azt hiszem, nem kell különösebben magyarázni, hogy a filmek után másnap valamivel nagyobb lelkesedéssel állt neki mindenki a Wing Tsun edzésnek. 😄
Vasárnap egy kis kirándulás is belefért. Megnéztük a környék mamutfenyőjét, majd elmentünk a Menyasszony Fátyol-vízeséshez is.
Hétfő estére már egy nyugodtabb program jutott. Tábortüzet raktunk és az estét a tűz mellett töltöttük. A sok edzés után kifejezetten jól esett egyszerűen csak leülni, beszélgetni és együtt tölteni az estét.
Fárasztó néhány nap volt, sok edzéssel, futással és persze izomlázzal, de közben végig nagyon jó volt a hangulat. Jó volt néhány napra kiszakadni a megszokott kerékvágásból és úgy foglalkozni a Wing Tsunnal, hogy közben szinte az egész napunk a gyakorlás és a csapat körül forgott.
Köszönöm mindenkinek, aki végigcsinálta és hozzátett a tábor hangulatához!
Most két hétre elvonulunk kipihenni a fáradalmakat, majd augusztus közepétől megújult erővel és lendülettel folytatjuk az edzéseket.