15/07/2026
Anunț pentru stagiari 🔴 Sunt deschise înscrierile pentru cea de-a treia sesiune de acordare a dreptului de semnătură a anului 2026!
Începând din 13 iulie și până la data de 14 august 2026 inclusiv, se pot trimite prin intermediul platformei digitale SIOAR cereri de înscriere pentru participarea la o nouă sesiune online de acordare a dreptului de semnătură. Sesiunea propriu-zisă se va desfășura în perioada 14 septembrie-2 octombrie 2026.
În vederea participării la interviul online pentru dobândirea dreptului de semnătură, rugăm candidații să parcurgă cu atenție documentul „Reguli și proceduri privind desfășurarea online a interviului pentru acordarea DDS”. Acesta este disponibil pe site-urile Ordinul Arhitecților din România și Ordinul Arhitecților Filiala București
Pentru mai multe informații despre această sesiune, precum și despre documentele necesare înscrierii, puteți consulta pagina dedicată, disponibilă la link-ul din primul comentariu. 🔗
Cu această ocazie, ♥️ invităm stagiarii OAR București aflați în această etapă să completeze acest formular online, prin care ne dorim să înțelegem mai bine experiența voastră ca stagiari, nevoile reale și dificultățile întâmpinate pe parcursul stagiului profesional și în pregătirea pentru interviul de acordare a dreptului de semnătură. Răspunsurile voastre ne ajută să identificăm unde putem îmbunătăți sprijinul oferit de filială.
Recomandăm de asemenea parcurgerea cu atenție a anunțului complet, publicat de OAR, care detaliază documentele necesare, termenele de încărcare în cloud și regulile de desfășurare a interviului online.
___
Informații preluate parțial de la Ordinul Arhitecților din România.
14/07/2026
Sunt deschise înscrierile pentru cea de-a treia sesiune de acordare a dreptului de semnătură a anului 2026!
Începând de astăzi, 13 iulie și până la data de 14 august 2026 inclusiv, se pot trimite prin intermediul platformei digitale SIOAR cereri de înscriere pentru participarea la o nouă sesiune online de acordare a dreptului de semnătură. Sesiunea propriu-zisă se va desfășura în perioada 14 septembrie-2 octombrie 2026.
În vederea participării la interviul online pentru dobândirea dreptului de semnătură, rugăm candidații să parcurgă cu atenție documentul „Reguli și proceduri privind desfășurarea online a interviului pentru acordarea DDS”. Acesta este disponibil aici ▶️https://oar.archi/wp-content/uploads/2026/07/Reguli-si-proceduri-interviu-online.pdf
Pentru mai multe informații despre această sesiune, precum și despre documentele necesare înscrierii, puteți consulta pagina dedicată, disponibilă la link-ul din comentarii. 🔗
Vă amintim că pe pagina oar.archi avem mai multe resurse utile care vin în sprijinul candidaților, disponibile aici: https://oar.archi/exercitarea-profesiei/stagiul/
09/07/2026
🔵Taxele și obligațiile fiscale pot influența modul în care îți desfășori activitatea profesională.
👉OAR a actualizat ghidurile fiscale pentru BIA, SRL, precum și pe cel referitor la veniturile obținute din drepturi de autor, astfel încât să ai într-un singur loc informațiile esențiale pentru anul 2026.
Citește anunțul complet și descarcă ghidurile de pe website-ul OAR - link în primul comentariu 👇
01/07/2026
Luna iulie vine cu mai multe întâlniri între arhitectură, artă, cercetare și oraș la OAR București.
Vă invităm să descoperiți patru expoziții și evenimente găzduite la ExpoFLORA, ExpoBAF și ExpoHUB, cu proiecte semnate de arh. Anca Pasarin, arh. Alexandru Crișan, dr. arh. Raluca Buzdugan, arh. Robert Zotescu și Florin Ciocan.
01–21 iulie: Atelier 41 / Versiuni ale orașului
ExpoFLORA, Parcul Regele Mihai I
Vernisaj: 1 iulie, ora 18:00
01–21 iulie: SEARCH – RE – SEARCH
ExpoBAF, Piața Amzei nr. 13
Vernisaj: 1 iulie, ora 19:00
08–21 iulie: Pictura / Cu capul în nori
ExpoHUB, Str. Sf. Constantin nr. 32
Vernisaj: 9 iulie, ora 18:30
16–31 iulie: Instalație audio-video / Sculptură
ExpoFLORA
Vernisaj: 17 iulie, ora 18:00
Salvează postarea, notează datele în calendar și urmărește OAR București pentru programul complet al lunii.
01/07/2026
Cutremurele recente din Venezuela sunt un nou semnal de alarmă pentru toate orașele aflate în zone cu risc seismic. Pentru București, mesajul este clar: reziliența se construiește înainte de dezastru, prin evaluarea vulnerabilităților, consolidarea clădirilor, informarea populației și colaborarea dintre profesioniști, autorități și comunitate.
Grupul de Lucru Arhitecți pentru Reziliență - GLAR București atrage atenția asupra rolului pe care arhitecții îl pot avea în prevenție, pregătire, intervenție și reconstrucție responsabilă.
„Un cutremur major nu devine dezastru doar prin magnitudine, ci prin vulnerabilitatea mediului construit și prin lipsa de pregătire a comunității. Bucureștiul are nevoie de o cultură reală a rezilienței, construită înainte de criză, nu după”, declară arh. Codina Dușoiu, coordonatoarea GLAR București.
Pregătirea este cea mai eficientă investiție în siguranța orașului.
23/06/2026
Vă invităm joi, 25.06.2026, de la ora 18:30, la vernisajul expoziției „Arhipelagul 17”, expoziție ce se va desfașura in perioada 25.06-07.07.2026, în spațiul ExpoHub al OAR-Filiala București din str. Sf. Constantin, nr. 32.
Expoziția "Arhipelagul 17" reprezintă o inițiativă creativă inedită a studenților din anul I, Grupa 17 a UAUIM, proiect susținut de Ordinul Arhitecților din România - Filiala București.
Este o oportunitate excelentă pentru comunitatea de arhitecți, studenți și pasionați de design urban să descopere cm tinerii studenți ai anului întâi reinterpretează locuința unifamilială ca o „morfologie a trăitului împreună” într-un context geografic atât de specific și izolat precum cel din Noua Zeelandă.
Ce veți descoperi?
Publicul este invitat să exploreze un experiment de locuire și coabitare, materializat prin proiecte de case unifamiliale adaptate pentru o viață izolată, dar în armonie. Fiecare proiect din cadrul expoziției se remarcă prin abordări arhitecturale diferite și specificități de design menite să valorifice resursele unei insule.
Relevanța expoziției „Arhipelagul 17” este dată de munca studenților, care au reușit să facă prima lor casă într-un context existent, South Islets, și să pună împreună 30 de proiecte diferite. Acestea sunt însoțite de câte un scenariu funcțional care definește atât beneficiarul, cât și tipologia spațială propusă de tema-cadru.
Expoziția este parte a programului sesiunii internaționale a diplomelor de la Facultatea de Arhitectură și aduce sâmbătă, 4 iulie, membrii comisiilor internaționale, atât pentru a vizita sediul OAR București, cât și pentru a parcurge acest moment de început al drumului studenților în parcursul lor spre a deveni arhitecți.
Concept curatorial și coordonare: dr.arh.Daniel Comsa, arh.Silvia Niculae.
📍 Locație: Sediul OAR București, strada Sfântul Constantin 32.
📅 Dată: Joi, 25 iunie 2026, ora 18:30.
🕒 Program de vizitare: Luni – Joi: 09:00 – 17:00. Vineri: 09:00 – 14. Sâmbătă – Duminică: Închis.
Perioada: 25.06 - 07.07.2026.
Vă așteptăm să susținem împreună noua generație de arhitecți!
21/06/2026
Astăzi, în pregătirea lucrărilor Conferinței Naționale, Filiala Teritorială București îi felicită pe cei 3 arhitecți înscriși în OARB pentru asumarea candidaturii și implicarea în această etapă de importanță strategică pentru profesie.
Arhitecților Raluca Șoaita, Emil Ivănescu și Ștefan Bâlici le dorim claritate și echilibru în susținerea candidaturilor.
Îi transmitem, de asemenea, toate gândurile bune și doamnei Victoria Vasvary.
Le mulțumim pentru contribuția adusă comunității profesionale din București și le dorim tuturor succes!
20/06/2026
În contextul Conferinței Naționale, forul suprem de conducere și decizie al Ordinului Arhitecților din România, Filiala Teritorială București reamintește colegilor arhitecți valorile care stau la baza misiunii OAR:
• integritate,
• curaj,
• comunitate și
• responsabilitate.
Sunt valori care ar trebui să se regăsească în felul în care decidem, reprezentăm, comunicăm și construim împreună viitorul profesiei.
Cu colegialitate,
OAR București