Madalina Duport

Madalina Duport

Share

Ajut femei, si mai ales mame, care s-au pierdut între roluri, să-și găsească claritatea, armonia si linistea interioară. Coach Holistic 💫

Terapeut Theta Healing, Coaching Transformational, Hipnoterapie, Training și Consultanță

30/08/2026

Bună dimineața draga mea,

Las aici câteva gânduri din inimă.💗
De la inimă la inimă, de femeie.

Astăzi închid înscrierile pentru Programul de Viață Bună - Rolul Rădăcină.

Tare mult mi-ar plăcea să ne întâlnim și acolo.

Dar orice ai alege, eu sunt aici pentru tine.

Știu că te pot susține mai mult dacă esti în program, decât pe margine.

Las în comentarii detaliile programului.

Aici mereu pentru tine,

Mădălina💗

28/08/2026

Bună dimineață draga mea.

Astăzi vreau să te întreb ceva, cu toată iubirea:

Ești, pe bune, împlinită?

Nu te întreb dacă ești bine.

Poți avea o familie frumoasă, copii pe care îi iubești, o profesie sau un business, oameni dragi și o viață pentru care ești sincer recunoscătoare.

Și totuși, dacă te-aș întreba:

„*Dar tu? Ești, pe bune, împlinită?”*

ce mi-ai răspunde?

Eu cunosc bine întrebarea asta.

Au fost multe momente în viața mea în care, privită din afară, aveam toate motivele să fiu bine.

Și când spuneam că îmi doresc să-mi fie mai bine, auzeam:

*„Dar ce mai vrei?”*

Multă vreme mi-a fost greu să explic.

Pentru că nu era nerecunoștință.

Era dorința mea de a trăi mai mult din viața mea.

Cu mai multă ușurință.
Mai multă bucurie.
Relații mai profunde.
Mai mult sens.
Mai multă bogăție de viață.

Astăzi știu că există o diferență între a fi bine și a te simți cu adevărat împlinită.

Poți fi bine și, undeva foarte profund, să simți:

„Viața mea e bună. Dar eu parcă nu sunt cu totul în ea.”

Asta nu înseamnă că nu apreciezi ceea ce ai.

Poate însemna doar că ceva din tine vrea să trăiască mai deplin.

Așa că îți las pentru astăzi o singură întrebare:

*Sunt bine?
Sau sunt, pe bune, împlinită?*

Pentru mine, și aici începe Viața Bună. 💗

Și exact către locul acesta mergem în *Programul de Viață Bună- *Rolul Rădăcină.*

Începem pe 15 septembrie.

Mai las odată detaliile în comentarii.

26/08/2026

De obicei nu mă iau după trenduri. 😊

Dar acesta m-a făcut să mă întreb:

Ce primește, de fapt, o femeie atunci când alege să lucreze cu mine?

Nu este întotdeauna ușor să pun în cuvinte valoarea unui proces atât de profund.

Dar știu sigur că ofer un spațiu în care să te vezi cu adevărat.

Să înțelegi ce porți de ani întregi.

Să te întorci la tine, dincolo de toate rolurile tale.

Să faci pași către viața și potențialul tău.

Și, mai ales, să nu mai faci singură acest drum.

Asta vom face și în Programul de Viață Bună – Rolul Rădăcină, care începe pe 15 septembrie.

Iar acum sunt curioasă: De ce ai avea cel mai mult nevoie în această perioadă?

1.Să văd mai clar ce port
2.Să nu mai duc atât de mult
3.Să am curaj să fac pași către visurile mele
4.Să mă întorc la mine
5.Să nu mai fac drumul singură

Scrie-mi în comentarii doar cifra care este cel mai aproape de tine. Nu trebuie să explici nimic. 💗

Înscrierile în Programul de Viață Bună – Rolul Rădăcină sunt deschise până duminică, 30 august. Mai sunt disponibile trei vouchere în valoare de 70 RON, iar detaliile sunt în linkul din bio.

Cu iubire,
Mădălina

Program de Viață Bună- Rolul Rădăcină - Madalina Duport 25/08/2026

Astăzi vreau să vă scriu de la suflet la suflet despre motivul pentru care am ales să creez Programul de Viață Bună -Rolul Rădăcină.

De peste 16 ani ghidez femeile către o viață mai bună.

Și am avut mereu acest vis: ca, prin cine sunt și prin ceea ce fac, să susțin cât mai multe femei să termine cu greul și să învețe să trăiască Viața Bună.

În toți acești ani am ascultat multe femei.

Femei puternice, care au învățat să ducă, să se descurce, să găsească singure soluții și să fie acolo pentru toți, și când pot, și când trebuie, și chiar când nu mai pot.

Și mă regăsesc și eu în multe dintre poveștile lor.

Pentru că, atunci când ai trăit așa ani întregi, a duce singură nu mai este doar o perioadă.

Devine un mecanism.

Știi că îți este greu.

Știi, uneori, chiar și ce ți-ar face bine.

Dar tocmai pentru că ai învățat să le rezolvi pe toate singură, îți este greu să-ți faci loc, să ceri sprijin și să lași pe cineva să te însoțească.

Chiar și atunci când simți că nu mai ai resurse.

Și poate că îți spui: „Sunt bine.”

Pentru că da mergi înainte, te descurci cm te-ai mai descurcat.
Pentru că mai găsești puterea să faci încă ceva, însă rar este ceva ce te împuternicește, real.

Faptul că poți duce mai departe nu înseamnă întotdeauna că îți este cu adevărat bine.

Iar eu cred din tot sufletul că fiecare femeie merită mai mult decât să se descurce.

Merită să-și trăiască cea mai bună viață posibilă.

De aceea am creat Programul de Viață Bună – Rolul Rădăcină.

Nu pentru că eu am toate răspunsurile sau pentru că voi nu știți de ce aveți nevoie.

L-am creat pentru că știu cât de greu poate fi drumul dintre:

„Știu ce mi-ar face bine”

și

„Reușesc să trăiesc altfel.”

Și pentru că nu cred că trebuie să ducem singure și întoarcerea către noi.

Mi-am dorit să existe un spațiu în care să fii ascultată, să înțelegi ce se întâmplă în tine și să faci, în ritmul tău, schimbările pe care poate le amâni de mult.

Sa înveți competențe noi de Viața Bună.

De aici s-a născut Rolul Rădăcină.

Din tot ce am trăit, din tot ce am învățat și din toate femeile pe care le-am ascultat. 💗

Dacă te-ai regăsit în aceste rânduri și simți că nu mai vrei să faci singură întoarcerea către tine, scrie-mi în privat "Rădăcină".

Găsesti toate detaliile programului în comentarii și-n story!✨️

Cu iubire,

Mădălina

Program de Viață Bună- Rolul Rădăcină - Madalina Duport Descoperă-l.

Photos from Madalina Duport's post 24/08/2026

Ceea ce trăiești azi, are rădăcini în experiențele, durerile și mecanismele care te-au format.

Pentru această întoarcere către tine, am creat Programul de Viața Bună - Rolul Rădăcină.

Incepem pe 15 Septembrie, 8 săptămâni, 4 întâlniri live și susținere într-un grup dedicat.

Scrie-mi RĂDĂCINĂ în privat dacă simți ca unul este pentru tine!💗

21/08/2026

Zilele acestea mi-am rezervat în agendă timp pentru a vorbi cu câteva dintre femeile din comunitatea noastră care au completat formularul de săptămâna trecută.

Am acest obicei: la anumite intervale, îmi las timp să mă conectez cu adevărat cu femeile din comunitate, cu clientele mele actuale sau cu cele cu care am lucrat în trecut.

Să vă ascult.
Să înțeleg ce trăiți.
Să vă ajut și să vă ghidez.

Și, mai ales, să creez acele spații care să vă susțină să vă trăiți împlinirea și propria Viață Bună.

Tot în această perioadă mai liniștită, m-am oprit să mă uit la rezultatele clientelor mele din ultimele două luni.

Vorbesc destul de rar despre aceste rezultate — mai am și eu de lucru aici. 😊

Dar mă bucur atât de mult cu ele și pentru ele, încât astăzi vreau să vă las și vouă câteva dintre victoriile femeilor extraordinare care au participat la ultimul meu program de grup din luna iunie:

„Am trăit mereu cu ideea că, pentru a avea rezultate, trebuie să muncesc din greu și să trag de mine până la epuizare. Acum am descoperit că lucrurile se pot face la fel de bine, dacă nu chiar mai bine, atunci când sunt într-o stare de relaxare cu mine.”

— Cristina P.

„Am început să mă gândesc mai des la mine și la ce vreau eu. Primul impuls este încă să fac totul pentru familie, dar apoi mă opresc și mă întreb: «Eu unde sunt în povestea aceasta? Ce vreau eu cu adevărat?»”

— Carmen P.

„Am făcut multe cursuri și am citit multe cărți, dar putem să învățăm enorm și totuși să nu se producă acel click. Acum, pentru prima dată, au început să se facă acele clickuri. Mi-am dat voie să văd că viața poate fi mult mai bună și mai ușoară.”

— Loredana C.

„În ultimele săptămâni, cu cât am fost mai atentă la mine și am încetat să mai ascund ceea ce simt, cu atât am devenit mai echilibrată și mai liniștită. Am început să pun limite și am înțeles că nu mai pot să mă ignor.”

— Ioana M.

„Plec cu o bucurie foarte mare. Am impresia că s-au deschis cerurile pentru mine. Bucuria este ceva ce voi alege de acum înainte și nu mai vreau să treacă nicio zi fără să simt măcar puțin din ea și fără să mă prioritizez și pe mine.”

— Laura P.

Pentru astfel de transformări am creat și Programul de Viață Bună – Rolul Rădăcină, care începe pe 15 septembrie.

Pentru ca fiecare femeie să își construiască, pas cu pas, acele competențe de care are nevoie pentru a-și trăi propria Viață Bună.

Competențele de Viață Bună.

Sunt lucruri pe care nu le învățăm nicăieri și pe care, mai ales, nu avem unde să le practicăm.

De aceea, am creat un cadru în care Viața Bună să nu mai rămână doar un concept sau ceva ce știi doar în teorie.

Îmi doresc să începi să o simți și să o trăiești în viața ta de fiecare zi.

Găsești toate detaliile programului în bio și comentarii.

Iar pentru femeile din această comunitate am pregătit și un voucher de 70 RON, disponibil pentru primele cinci înscrieri. 💗

Sunt curioasă: în povestea cărei femei te-ai regăsit cel mai mult?

20/08/2026

Bună dimineața, Draga mea, 💫

Zilnic, mă tot gândesc la tine și este din suflet, nu o spun doar ca pe o formulă frumoasă.

Mă gândesc la cât de multe duci.

La cât de mult îți dorești să ai grijă și de tine, dar și la cât de repede ajungi din nou la finalul listei.

Și pentru că toamna începe încet să se contureze, nu vreau să te întreb ce mai ai de făcut, că te întrebi tu cu siguranță și poate te simți deja copleșită.

Vreau să te întreb:

Tu cm vrei să îți fie în viața ta, în toamna aceasta?

Poate mai multă liniște.

Mai multă claritate.

Mai multă bucurie și tihnă.

Mai mult timp în care să fii cu adevărat prezentă, nu doar pentru ceilalți, ci pentru tine.

Viața Bună nu începe după ce terminăm un curs și nici după ce se așază toate lucrurile.

Viața Bună se practică, zi după zi, chiar în mijlocul vieții pe care o avem.

De aceea, nu am gândit Programul de Viață Bună – Rolul Rădăcină ca pe un curs în care eu îți spun ce să faci.

L-am creat ca pe un spațiu în care să lucrăm împreună, iar între întâlniri să practici în viața ta reală, puțin câte puțin.

Până când grija de tine, claritatea și bucuria nu mai rămân doar lucruri pe care știi că le meriți, ci devin lucruri pe care le trăiești.

Începem pe 15 septembrie.

Dacă, citind aceste rânduri, ai simțit: „Da, aici poate fi ceva și pentru mine”, scrie-mi în privat „VIAȚĂ BUNĂ”.

Îți voi răspunde eu și îți voi trimite toate detaliile.

Iar pentru primele 5 femei care se înscriu am pregătit și un voucher de 70 de lei. 💗

Cu iubire,
Mădălina

📢Detaliile complete ale programului le găsiți în story si bio!💗

19/08/2026

În urmă cu câteva zile, în comunitatea mea, Femei Una pentru Alta, le-am spus femeilor de acolo:

„Nu vreau să presupun că știu. Vreau să vă ascult.”

Și asta am făcut.

Le-am lăsat un formular în care le-am întrebat ce simt că stă acum între ele și Viața Bună pe care și-o doresc.

15 femei s-au oprit din ceea ce aveau de făcut și mi-au răspuns.

Unele în câteva cuvinte. Altele mi-au încredințat lucruri foarte personale, bucăți din viața lor pe care știu că nu este întotdeauna ușor să le așezi în fața unui om.

Am citit fiecare răspuns. Cu atenție. Pe unele, de mai multe ori.

Și am înțeles cât de multe duc.

Cât de obosite sunt uneori.
Cât de plină le este mintea.
Cât de mult le cere corpul să se oprească și să aibă grijă de el.

Mi-au vorbit despre nevoia de timp pentru ele, de curaj și de claritate. Despre dorința de a putea spune „NU” fără vinovăție, de a ști ce este cu adevărat important și de a trăi mai mult în prezent.

Și am înțeles, încă o dată, ceva foarte important:

Femeile nu au nevoie să le spună cineva cm să facă și mai multe sau cm să se organizeze și mai bine ca să le încapă pe toate.

Au nevoie să-și regăsească locul în propria viață.

La asta lucrez de multă vreme.

În programul pe care îl deschid astăzi am adunat experiența propriei mele vieți și tot ceea ce am învățat în cei peste 16 ani în care am lucrat cu femeile.

Iar după ce am citit răspunsurile lor, am privit din nou fiecare întâlnire și fiecare pas, întrebându-mă:

„O ajută cu adevărat pe femeia care mi-a scris?”

Pentru că nu vreau să creez programe frumoase doar pe hârtie.

Vreau să creez programe care răspund vieții reale a femeilor.

Pe 15 septembrie începe:

Programul de Viață Bună
Rolul Rădăcină

Un program despre claritate, grijă de sine, energie, bucurie și prezență. Despre cm să nu te mai pierzi printre toate rolurile pe care le trăiești.

Înscrierile sunt deschise, iar pentru primele 5 femei care se înscriu am pregătit un voucher de 70 de lei. 💗

Am scris pe îndelete, detalii despre program în linkul din comentarii și bio.

Dacă, citind aceste rânduri, ai simțit că vorbesc și despre tine, te invit să descoperi programul.

Poate că este momentul să-ți regăsești locul în propria ta viață.

Cu iubire,
Mădălina

Photos from Madalina Duport's post 18/08/2026

Las din inima aceste gânduri de luni dimineată știu că unele îți trec și tie prin minte.

O Viață Bună nu începe
când reușești să le faci pe toate.

Începe când nu te mai lași
pe tine la urmă.

Primul pas către Viața Bună este să schimbi locul din care trăiesti viața.

Mădălina Duport
Creatoarea Metodei Viață Bună

16/08/2026

Draga mea,

Avem multe roluri și ținem multe lucruri împreună.

Dar, dincolo de toate, ești tu, femeia din care pornesc toate.

Tu cm ești în viața pe care o construiești?

Eu mereu am simțit că de aici începe Viața Bună: de la rădăcină. 💗

Să ai o zi frumoasă, ca tine!💗

Want your business to be the top-listed Gym/sports Facility in Bucharest?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Category

Telephone

Address


Bucharest
011455