13/02/2026
HOCALARIN HOCASI –
„Antrenorul antrenorilor”
Un portret al lui Ali Karaca, publicat de Gazeta Hayat din România
Gazeta Hayat, vocea comunității turce din România, publică un articol-omagiu dedicat lui Ali Karaca, actual reprezentant al Federației Turce de Fotbal (TFF) în România, o personalitate cu un parcurs excepțional în sportul turcesc și internațional, un om care a traversat toate nivelurile fotbalului – de la iarbă și vestiar, până la structuri federative și reprezentare externă.
Aflat temporar la Silivri, Ali Karaca a luat legătura cu autorul articolului, într-un dialog care a scos la iveală un trecut sportiv impresionant, cunoscut de puțini în toată amploarea lui. Deși vorbește cu modestie, faptele conturează un profil rar: trei echipe antrenate, trei titluri de campion, zeci de jucători formați, unii ajunși în primele ligi ale Turciei.
Printre cluburile la care a activat se numără Bahçelievler și Beyoğlu Yeniçarşı, adevărate pepiniere de talente. Din mâna sa au ieșit nu doar fotbaliști de performanță, ci și oameni care au urmat cariere solide în medicină, inginerie sau afaceri, păstrând până astăzi legătura cu fostul lor antrenor.
Un episod semnificativ este cel legat de jucătorul Abdullah, remarcat într-un meci de Cupă disputat pe stadionul Eyüp de reprezentanți ai clubului Fenerbahçe, inclusiv de antrenorul Veselinović. Deși Abdullah a început antrenamentele cu Fenerbahçe, transferul nu s-a concretizat financiar. Ulterior, în urma unei schimbări de conducere la Trabzonspor, clubul a intervenit decisiv, iar jucătorul a ajuns sub culorile vișinii, într-un transfer realizat într-o perioadă în care procedurile erau simple, dar hotărârile ferme.
Ani mai târziu, Abdullah avea să ajungă inclusiv secund al selecționerului Fatih Terim la echipa națională a Turciei. Reîntâlnirea dintre fostul jucător și antrenor a fost una simbolică și plină de umor, prilej cu care Ali Karaca a primit, firesc, apelativul de „antrenorul antrenorilor”.
Parcursul lui Ali Karaca nu se oprește însă la terenul de joc. De-a lungul timpului, a activat ca antrenor, arbitru, comisar de joc, conducător de club, jurnalist sportiv, comentator TV, președinte de asociație, consilier ministerial, membru în Comitetul Executiv pentru Relații Externe al Federației Turce de Fotbal (TFF) și, în prezent, reprezentant oficial al acesteia în România.
Un traseu care justifică respectul unanim de care se bucură și care explică de ce, după cm notează autorul articolului, Ali Karaca ar putea ocupa fără surprindere orice funcție de conducere în sport – de la federație până la structuri internaționale.
Gazeta Hayat îl prezintă astfel pe Ali Karaca nu doar ca pe un profesionist al sportului, ci ca pe un formator de oameni, un reper de echilibru, experiență și continuitate între generații.
HOCALARIN HOCASI
HOCALARIN HOCASI 13-02-2026 21:41 Güncelleme : 13-02-2026 22:08 Geçmiş olsuna Silivri'de yaz tatilni geçiren sevgili dostum Ali Karaca aradı Erkan abi gazetede okuyorum ziyaretçlerin çok, kısmetse bende geleceğim dedi. Sevgili Aliye sen neler yapıyorsun saglıgın nasıl tatil nasıl ...