UNICI '48

August 2015. Rednic pe bancă, un 3-0 sec cu Voluntari și Dinamo termina l etapa 6 pe primul loc. Apoi după 1 an, pe 20 august 2016, cu Andone pe bancă reușim un 1-1 cu FCSB in etapa a 5-a. Suporterul dinamovist de atunci, tânăr sau trecut prin viață, zâmbea mândru. Părea normalitatea unui club uriaș. Nimeni nu bănuia ce avea să urmeze. O coborâre lentă, dar sigură, spre infern.

Au urmat 10 ani care au testat limitele loialității umane. Ani cu insolvențe, patroni de carton, umilințe pe teren, retrogradarea istorică și meciuri în satele din Liga a II-a.
Suporterul a purtat în spate acest club. A strâns bani din propriul buzunar, a cumpărat bilete virtuale, a plâns pe stadioane părăsite și a refuzat să lase Dinamo să moară. Pentru el, „primul loc” devenise un mit dintr-o altă viață.

Până sâmbătă seara. Într-un august la fel de fierbinte, dar în 2026. Pe un stadion Arcul de Triumf transformat într-un vulcan roșu, Dinamo a dat piept cu U Cluj. Nu a mai fost vorba doar despre trei puncte. A fost vorba despre demnitate. Când arbitrul a fluierat finalul victoriei cu 2-1, în peluză s-a așternut o secundă de tăcere, urmată de o explozie de bucurie pură.

Odată cu finalul etapei, clasamentul a confirmat realitatea: Dinamo este din nou pe primul loc. Singură. După mai bine de un deceniu de așteptare, fanii au privit ecranul telefoanelor nu cu teamă, ci cu mândrie. Linia clasamentului o pune pe Dinamo deasupra tuturor.

Nu s-a câștigat titlul, drumul e lung, dar pentru suporterul care a îndurat frigul din eșalonul secund și batjocura rivalilor, această sâmbătă a fost vindecare.
Cerul s-a curățat deasupra Ștefan cel Mare. Dinamo nu mai este o echipă care supraviețuiește. Dinamo este, în sfârșit, echipa care conduce. „Câinii” au învățat din nou să privească fotbalul de sus.

Suntem mândri de voi!

No comment

același Armstrong

DI
NA
MO

Aplauze de ambele părți înainte de meci

Cum sa mai și alergi pe zăpușeala asta? Sa sperăm că vor alerga, vor înscrie și noi ne vom bucura, împreună cu ei

Diogo Pinto a semnat cu Dinamo București.
Informația a fost confirmată oficial de președintele clubului, Andrei Nicolescu.

Iată detaliile principale despre această mutare:

Situația contractuală: Fotbalistul portughez în vârstă de 27 de ani a sosit din postura de jucător liber de contract, după ce s-a despărțit de NK Olimpija Ljubljana.

Durata înțelegerii: Acesta a semnat un contract valabil pe un an, cu o opțiune din partea clubului de prelungire pentru încă două sezoane.

Poziție și istoric: Este un mijlocaș ofensiv adus special la cererea antrenorului Nuno Campos, fiind considerat un „pariu” al acestuia pentru a întări atacul echipei. Poate juca și inter/winger dreapta sau stânga

Istoria fotbalului românesc este plină de rivalități intense, iar identitatea clubului Dinamo București se confundă cu una dintre cele mai spectaculoase transformări de imagine din sportul nostru.
De la etichete politice impuse de regim, până la insulte de peluză transformate în motive de mândrie, poreclele echipei din Ștefan cel Mare spun povestea unui spirit de luptă greu de egalat.

La înființarea sa din 1948, Dinamo a primit automat eticheta de echipa „Milițienilor”. Fiind un club fondat și controlat direct de Ministerul de Interne, legătura cu structurile de miliție și securitate din perioada comunistă a fost inevitabilă. Pentru fanii rivali, acest apelativ era o armă verbală prin care taxau privilegiile pe care clubul le-ar fi avut în acele vremuri dictate de partid.

Marea transformare identitară a început însă în anii '60-'70, dintr-o întâmplare de pe gazon. Frații Ion și Radu Nunweiller, piloni de bază ai echipei, erau recunoscuți pentru dârzenia lor incredibilă. Aceștia nu cedau niciun centimetru de teren, tacklingurile lor fiind la limita regulamentului. Adversarii au început să le spună, cu ciudă, că joacă precum niște „câini”. Combinată cu roșul aprins al echipamentului (sau cu culoarea roșie de efort a obrajilor fraților Nunweiller), porecla de „Câinii Roșii” a fost adoptată rapid de galerii adverse ca o jignire.

Genialitatea suporterilor dinamoviști a ieșit la iveală în anii care au urmat. În loc să fie deranjați de jignire, fanii au asumat-o total. Au transformat „câinele” într-un simbol al loialității absolute, al agresivității pozitive și al refuzului de a pierde. Această insultă preluată a devenit un adevărat blazon, iar în anul 1998, cei doi faimoși câini roșii au fost desenați oficial pe stema clubului.
"A fi câine e-o mândrie
Toată România știe"

Rivalii din taberele adverse s-au văzut privați de eficiența jignirii lor preferate și, pentru a lovi din nou în orgoliul dinamovist, aceștia au căutat un termen mult mai dur, apelând la cuvântul „javre”. Această ultimă poreclă a rămas strict în folclorul dur al peluzelor adverse