De curând, l-am întâlnit pe Eric, un tânăr din București, care tocmai a absolvit primul an de facultate. Și-a ales singur facultatea și am fost curioasă să aflu cm a procedat.
L-am întrebat:
• ce facultate urmează acum
• cm și-a ales facultatea
• care a fost momentul în care a luat decizia
• ce anume a declanșat momentul alegerii privind facultatea
• dacă și cu cine s-a sfătuit, înainte să ia decizia
• în ce măsură decizia lui Eric a fost influențată de părinți
La final, Eric mi-a spus ce alegere ar face, dacă ar reveni (în timp) la începutul clasei a XII-a, și de ce.
Așadar, dacă vrei să-ți alegi drumul potrivit, e nevoie de o decizie informată, care vine doar în urma unei analize: ce-ți place, ce domeniu te interesează, și ce abilități și talente ai.
Te poți sfătui cu adulții din jurul tău și poți învăța din experiențele lor, iar la final, alegi ce ți se potrivește mai bine.
👉 Te invit să scrii în comentarii sau în privat, dacă vrei, să-mi povestești: Pe tine ce sau cine te-a ajutat cel mai mult în momentul alegerii facultății? Și cm ți-ai ajuta adolescentul să aleagă, ținând cont de experiența ta?
Oana Cristina CareerCoaching.ro
Experiență de 25+ ani dintre care 10 în recrutare în companii multinaționale, orientare în carieră și coaching. Vrei să vorbim?
Am susținut sute de oameni în a-și găsi drumul profesional potrivit. Programează o discuție https://tinyurl.com/discutie-30min
Mulți adolescenți se întreabă: „Ce facultate să aleg?”, dar nu realizează că în spatele ei e o întrebare mult mai importantă:
👉„Cum vreau să arate, concret, viața mea de zi cu zi, când voi avea un job?”
Pentru că ei nu aleg doar ce vor studia, ci aleg o carieră și stilul de viață pe care îl vor avea mai târziu, ca adulți.
Iar tu, ca părinte, poți să-l susții în luarea unei decizii informate, asupra acestui aspect care îi va influența viitorul.
Din dorința de a ajuta, ajungem, ca părinți, să punem uneori presiune pe copiii noștri.
Iar adolescentul se poate simți prins între: „Ce îmi doresc?” și „Care sunt așteptările părinților mei de la mine?”
Poate cel mai bun lucru pe care îl poți face este să-l încurajezi să se cunoască mai bine, să-și descopere interesele și să înțeleagă ce i se potrivește cu adevărat.
✅ Pentru că alegerea unei facultăți necesită o decizie informată, bazată pe autocunoaștere, pe motivații și pe ceea ce i se potrivește copilului tău.
👉Dacă simți că nu știi cm să îl ghidezi în acest proces, este în regulă. Dă-mi un mesaj și hai să discutăm despre viitorul copilului tău.
„Te-ai gândit ce vei face după ce termini facultatea?”
Dacă și tu ai primit vreodată întrebarea aceasta, vreau să-ți spun că este OK să nu ai toate răspunsurile acum.
Mulți tineri cred că alegerea facultății este o decizie pentru tot restul vieții. De aici apar confuzia cu privire la alegerea profesiei, teama de a greși și blocajul.
Realitatea este că foarte mulți adulți ajung mai târziu la reconversie profesională. Și nu neapărat pentru că au greșit, ci pentru că s-au schimbat, au evoluat și au descoperit că au alte interese.
🎯Obiectivul nu este să găsești astăzi răspunsul perfect, ci să iei o decizie informată, bazată pe aptitudinile, interesele și valorile tale din prezent.
Dacă ai un adolescent care traversează această etapă sau ești chiar tu în acest punct, scrie-mi și hai să discutăm pe-ndelete! 🙌
Astăzi informația este peste tot, însă mulți adolescenți încă nu știu unde să caute și ce întrebări să își pună pentru a lua o decizie informată cu privire la alegerea facultății.
În cazul Andreei, despre care îți povestesc în acest video, a fost nevoie de 3 ani ca să realizeze că drumul pe care avea să-l ducă până la capăt cu succes nu era cel pe care pornise inițial.
Acum, privind în urmă, Andreea spune că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-a luat.
Ce îmi doresc să reții din această poveste: 👉 alegerea unei facultăți nu începe cu completarea dosarului de admitere, ci cu autocunoaștere și cu o cât mai bună înțelegere a profesiei pe care o vei urma.
Dacă ai un adolescent care traversează această etapă sau ești chiar tu în acest punct, scrie-mi și hai să discutăm pe-ndelete! 🙌
În fiecare an întâlnesc adolescenți care ajung în clasa a XII-a fără să aibă o direcția clară pe care vor să o urmeze.
Recent, o tânără pe nume Ana mi-a povestit despre cm a fost pentru ea această experiență, despre colegii ei şi despre cm și-a schimbat facultatea după primul an, când a realizat că imaginea pe care o avea despre domeniu era foarte diferită de realitatea din spatele profesiei.
Mi-a mai povestit şi cm a fost criticată, dar, în ciuda fricilor şi a celor spuse de cei din jur, este mulțumită cu decizia luată.
Ce îmi doresc să reții din povestea Anei:
👉 Adolescenții au nevoie de mai multă explorare și mai puțină presiune atunci când aleg facultatea.
👉 E în regulă ca, în timp, să-și schimbe perspectiva despre carieră.
👉 Nicio alegere nu trebuie făcută sub presiunea că își aleg un drum pe care vor rămâne obligatoriu până la pensie - cu atât mai puțin deciziile luate „când abia dai mâna cu viața de adult”, așa cm frumos mi-a spus Ana.
🎯 Uneori, tinerii își dau seama dacă sunt sau nu pe direcția potrivită abia după 1-2 ani de facultate, alteori înainte să facă pasul.
Dacă alegerea facultății este o sursă de stres pentru tine, ca părinte, sau pentru copilul tău, salvează acest clip pentru mai târziu sau scrie-mi acum un mesaj şi hai să programăm o discuție pe acest subiect.
Ai putea crede că una dintre cele mai mari provocări pe care le văd la adolescenții care se pregătesc să aleagă o facultate sau o direcție profesională este lipsa opțiunilor.
Dimpotrivă, este FOMO - teama că aleg ceva și pierd toate celelalte opțiuni.
În esență, procesul de alegere se bazează pe 3 piloni:
👉 Autocunoaștere, care presupune să pornești de la abilitățile talentele, interesele, motivațiile și, foarte important, valorile tale.
👉 Cercetare
- Ce opțiune am?
- Ce înseamnă fiecare?
- Cum arată jobul respectiv?
În momentul în care ai găsit o direcție principală, și poate 1-2 variante de backup, trece-le pe toate prin filtrele pe care le-ai descoperit în etapa de cunoaștere.
👉 După care, iei decizia.
O decizie bună e cea care, privind informațiile pe care le aveai la momentul respectiv, trece cu succes prin filtrele tale. Aşa ajungi să iei o decizie informată, cu datele pe care le ai la dispoziție acum.
Dacă ai un adolescent care se pregătește să-și aleagă facultatea sau direcția profesională sau ești chiar tu în acest punct, dă-mi un mesaj și hai să vorbim! 🙌🏻
20/06/2026
Știi care este una dintre cele mai frecvente frici pe care le aud de la adolescenți?
Ai crede că e lipsa de opțiuni. Dimpotrivă, e faptul că au prea multe.
Și că, dacă aleg greșit, își strică viitorul.
În realitate, cele mai multe blocaje vin mai degrabă din din lipsa de claritate, decât din lipsa de oportunități.
Dacă ești licean sau părinte de licean, ori pur și simplu te-ai regăsit cândva în acest punct, rămâi aproape.
În următoarele postări vom vorbi despre:
- de ce atât de mulți adolescenți fac alegeri din FOMO și nu din claritate;
- de ce este normal să nu ai toate răspunsurile la 18 ani;
- și de ce o alegere făcută acum nu îți închide celelalte posibilități pentru viitor.
Dă-mi follow, ca să le vezi!
Click here to claim your Sponsored Listing.
Location
Category
Contact the business
Telephone
Website
Address
Bucharest
Opening Hours
| Monday | 09:00 - 18:00 |
| Tuesday | 09:00 - 18:00 |
| Wednesday | 09:00 - 18:00 |
| Thursday | 09:00 - 18:00 |
| Friday | 09:00 - 14:00 |