FC Milsami Orhei

FC Milsami Orhei

Share

~ PRO AMORE LUDI ~

🥇 Campioni: 2014/15, 2024/25
🏆 Cupa: 2011/12, 2017/18
⭐️ Supercupa: 2012, 2019

22/08/2026

VICTORIE LA ORHEI! 🔴⚪🦅

FC Milsami se impune în duelul cu Petrocub și păstrează toate cele trei puncte acasă!

⚽ FC Milsami – FC Petrocub 1-0
🥅 A marcat: Mihail Ghecev ’45+2

Un meci de luptă, disciplină și caracter, decis de golul lui Mihail Ghecev în finalul primei reprize.

Mulțumim suporterilor pentru susținere!

Bravo, băieți! Hai, Milsami! 🔴⚪

22/08/2026

Acesta este primul 11 pe care Veaceslav Rusnac îl trimite astăzi în luptă ⚔️

22/08/2026

La mulți ani, Eugen Țurcan! 🎉

Multă sănătate, putere de muncă și împliniri personale și profesionale îi dorim preparatorului fizic al FC Milsami. Să avem împreună cât mai multe victorii și momente de bucurie! 🔴⚪

La mulți ani, multă sănătate și succes alături de FC Milsami! 🎂

22/08/2026

📢 INFORMAȚIE IMPORTANTĂ PENTRU SUPORTERI
Începând cu acest sezon, accesul spectatorilor la meciurile disputate pe Stadionul Orășenesc Orhei se va desfășura după următoarele reguli:
🎟️ ACCES NUMAI CU BILET VALID
Fiecare spectator, inclusiv copiii, trebuie să dețină propriul bilet. Chiar dacă accesul la meci este gratuit, biletul rămâne obligatoriu și va fi scanat la intrare.
Vă rugăm să aveți codul QR pregătit pe telefon sau biletul tipărit.
🚫 FĂRĂ ALIMENTE ȘI BĂUTURI DIN EXTERIOR
Nu va fi permis accesul în stadion cu:
• sticle, doze sau pahare cu băuturi;
• băuturi alcoolice;
• pungi, caserole sau alte recipiente cu mâncare;
• alte obiecte care pot prezenta un risc pentru siguranța spectatorilor.
La intrare vor fi efectuate verificări de securitate, inclusiv controlul bagajelor. Produsele nepermise vor trebui consumate înainte de control, duse în afara stadionului sau aruncate în recipientele special amenajate.
Excepțiile justificate pentru medicamente, necesități medicale și hrana destinată copiilor foarte mici vor fi permise după informarea personalului de securitate.
🥤 Alimentele și băuturile răcoritoare vor putea fi procurate de la punctul de vânzare din incinta stadionului.
⏰ Pentru evitarea aglomerației, vă recomandăm să veniți cu cel puțin 45 de minute înaintea începerii meciului și să nu lăsați sosirea pentru ultimele 15 minute.
Aceste măsuri sunt introduse pentru un stadion mai sigur, mai curat și mai bine organizat.
Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare! ❤️🦅

Photos from FC Milsami Orhei's post 21/08/2026

7️⃣ MOTIVE SĂ VII LA MILSAMI – PETROCUB
Milsami și Petrocub se întâlnesc din nou. Două echipe cu ambiții, o miză importantă în Liga 7777 și suficiente motive pentru ca sâmbătă seara să fii în tribune la Orhei. 👇

🏆 Liga 7777 | Etapa 9
⚽️ MILSAMI – PETROCUB
📅 Sâmbătă, 22 august
🕗 20:00
🏟 Stadionul Municipal Orhei
🎟 www.tickethub.md

🔴⚪️ Ne vedem în tribune. Hai, Milsami! 🦅

Photos from FC Milsami Orhei's post 21/08/2026

👐

21/08/2026

În ajunul meciului cu Petrocub, antrenorul principal al formației Milsami, Veaceslav Rusnac, a vorbit despre progresul echipei, dificultatea schimbărilor făcute în plin campionat și așteptările sale de la următoarea partidă.
///

— Domnule Rusnac, bună ziua! Urmează deja al cincilea meci de când ați preluat echipa. Cât de aproape este Milsami de jocul pe care vreți să-l vedeți?

— Dacă ne uităm la rezultate, suntem încă departe. În schimb, dacă analizăm jocul echipei, consider că acesta devine tot mai bun de la meci la meci. Băieții se antrenează foarte bine și sunt convins sută la sută că și rezultatele vor veni în cel mai apropiat timp.

— Cât de dificil este să schimbați stilul și mentalitatea unei echipe în plin campionat?

— Este foarte greu, deoarece avem puțin timp la dispoziție, iar meciurile vin aproape unul de altul, ca timp. Rezultatul este important astăzi, nu mâine sau poimâine. Este dificil, dar cel mai important este că băieții se antrenează foarte bine, iar eu văd și la antrenamente că progresează.

— Care este lucrul pe care îl cereți cel mai insistent jucătorilor în această perioadă?

— Este foarte important să fie curajoși, mai ales atunci când avem mingea: să paseze, să se miște, să creeze ocazii, să preseze și să fie activi.

— Petrocub este unul dintre adversarii puternici ai campionatului. La ce fel de meci vă așteptați?

— În primul rând, vreau un meci în care să ne creăm ocazii, să marcăm și să câștigăm. Vrem să ne îmbunătățim situația în clasament și să-i bucurăm pe oamenii care vor fi în tribune.

— Care considerați că este principala forță a Petrocubului?

— Cel mai important este faptul că au constanță. Joacă de mult timp împreună, au un joc bine pus la punct și o echipă echilibrată atât în apărare, cât și în atac. Sunt foarte organizați și au jucători buni. Dar au și ei anumite minusuri, de care trebuie și este important să profităm.

— Ce vreți să vedeți în primul rând de la echipă în meciul cu Petrocub și, în special, ce trebuie să facem mai bine decât în ultimele partide pentru a obține un rezultat pozitiv?

— Așa cm am mai spus, vreau intensitate, viteză, dorință și sacrificiu.

Photos from FC Milsami Orhei's post 21/08/2026

20/08/2026

Aleksandar Angelov: „Fără caracter și dorința de victorie, tactica nu mai contează”

///

În ajunul meciului cu Petrocub, fundașul lui Milsami, Aleksandar Angelov, a vorbit despre pregătirea echipei, adaptarea la cerințele staffului tehnic și elementele care pot decide confruntarea de sâmbătă.

— Aleksandar, cm decurg pregătirile pentru meciul cu Petrocub?

— Pregătirea decurge conform planului. Suntem concentrați în totalitate asupra acestui meci, în care trebuie neapărat să obținem cele trei puncte.

— Antrenorul a vorbit mult despre atitudine, intensitate și dorința de a câștiga. Simți că echipa începe să arate tot mai mult aceste lucruri?

— Cu siguranță. Echipa începe să înțeleagă tot mai bine cerințele staffului tehnic. Sunt convins că fiecare jucător din lot are aceste calități, însă trebuie să le demonstrăm în fiecare meci.

— Petrocub este una dintre cele mai puternice echipe ale campionatului. La ce fel de partidă te aștepți?

— Petrocub este o echipă foarte valoroasă, iar meciul va fi, cu siguranță, dificil pentru ambele formații. În asemenea confruntări contează valoarea colectivă și cea individuală, dar dorința și lupta pentru fiecare palmă de teren pot avea un rol decisiv în stabilirea rezultatului final.

— Într-un asemenea meci, ce va conta cel mai mult: tactica, intensitatea sau caracterul?

— Toate cele trei elemente sunt importante. Dar, fără caracter și fără dorința de a câștiga, tactica nu mai contează.

— Dacă ar fi să alegi un singur cuvânt pentru a descrie lucrul de care Milsami are nevoie sâmbătă pentru a câștiga, care ar fi acesta?

— Concentrare!

20/08/2026

🎟 Biletele pentru FC Milsami – FC Petrocub sunt disponibile pe TicketHub.md!

📅 Sâmbătă, 22 august 2026
🕗 Ora 20:00
🏟 Stadionul Municipal Orhei
🏆 Liga 7777 | Etapa 9

Rezervă-ți locul pe tickethub.md și vino să susții echipa la stadion! 🔴⚪

Ne vedem la Orhei!

Want your business to be the top-listed Gym/sports Facility in Orhei?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Category

Address


Str. H. Grozescu, 91А
Orhei
MD-3500