14/08/2026
♟️ 𝐒̦𝐚𝐡𝐮𝐥 𝐧𝐮 𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐚̂𝐫𝐬𝐭𝐚̆
🇹🇩 Instructorul Cristache Toculeț a fost desemnat să facă parte din delegația care va reprezenta România în cadrul proiectului european "Chess without Age – Mobility for Active Aging and Intergenerational Inclusion Through Sport”, care se va desfășura la Madrid, în perioada 15-24 august 2026.
❗️După aproape 20 de ani dedicați antrenoratului, perioadă în care a lucrat atât cu copii, cât și cu seniori, instructorul Cristache Toculeț a învățat că șahul înseamnă mult mai mult decât mutări, strategii și competiție.
♟️Șahul înseamnă educație, disciplină, socializare, prietenie și, mai ales, o legătură între generații.
👏 De aceea, ne bucurăm că instructorul nostru a fost ales să facă parte din proiectul european „Chess without Age – Mobility for Active Aging and Intergenerational Inclusion Through Sport”, un proiect Erasmus+ Sport al Federației Române de Șah, dedicat promovării șahului în rândul seniorilor și dezvoltării unor activități care să îi mențină activi, implicați și conectați la comunitate.
🇪🇺🇹🇩 Delegația României va fi găzduită de Club Ajedrez 64 Villalba la Hotel Galaico din Madrid, unde membrii delegației vor avea ocazia să observe metode de lucru, să schimbe experiențe și să descopere bune practici care pot fi ulterior adaptate și în România.
🎓 Pentru Cristache Toculeț, acest proiect reprezintă încă o oportunitate de perfecționare. Experiența de 20 de ani în lucrul cu copiii și seniorii i-a arătat cât de diferite pot fi nevoile fiecărei generații.
⭐️ Suntem convinși că domnul profesor coordonator Cristache Toculeț va fructifica oportunitatea de a cunoaște cât mai multe despre modul în care șahul poate contribui la îmbătrânirea activă, menținerea sănătății cognitive, socializare și integrarea seniorilor în viața comunității.
Iar cunoștințele dobândite acolo nu vor rămâne doar o experiență personală ca să dea bine la CV, ci vor fi puse în practică acasă, la clubul nostru.
Pentru că un copil poate învăța de la un senior.
Un senior poate învăța de la un copil.
Iar în jurul unei table de șah, generațiile se întâlnesc de la egal la egal.
💯 Șahul nu are vârstă. Șahul ne unește.
♚♔🇹🇩♛♕
📸 Ștefan Ovidiu Photography
https://www.facebook.com/share/1BsNFKVudz/
14/07/2026
12/07/2026