Cristina Zamfirache

Recunosc, mi-e ciudă! Mi-e ciudă că îmi consumă mai mult timp și energie să vorbesc despre starea de prezență și beneficiile ei, decât să creez un program în care se exersează zi de zi.

Sau să creionez un plan personalizat de acțiuni zilnice de prezență, adaptat nevoilor și dorințelor tale.

Ori să alegem împreună acele instrumente practice de mindfulness, pe care le poți folosi oriunde în viața ta, indiferent unde ești și ce faci.

Mi-e ciudă pentru că știu cât de mult m-a ajutat pe mine. Să îmi domolesc emoțiile, să îmi îmblânzesc gândurile, să îmi gestionez temerile și anxietățile, dar și să îmi descopăr darurile și abilitățile și să nu mă mai îndoiesc de ele. Și nici de mine.

Mi-e ciudă, mai ales, pentru că nu reușesc să fac să ajungă la cât mai mulți oameni "magia" stării de prezență. Și nu, nu este ca magia care se întâmplă dacă doar te atinge bagheta magică, este magie în sensul în care chiar se întâmplă la scurt timp, după ce ai început să practici.

Este magie în sensul în care sunt acțiuni simple, de scurtă durată, pe care să le poți repeta de mai multe ori pe zi, în fiecare zi. (Până când devin noi obișnuințe, ce le vor înlocui pe cele vechi, care nu te mai ajută).

Și tot magie este când ceilalți te vor întreba ce-ai făcut, că deodată parcă ești altfel.

Sau când îți vei spune că cei cu care nu te înțelegeai prea bine până acum s-au schimbat, când, de fapt, schimbarea s-a produs în tine.

Este și magia pe care mi-a mărturisit de dimineață, pe zoom, Diana că a început să se întâmple:
✨️că a devenit mai spontană;
✨️că nu se mai învinovățește atunci când nu reușește să facă tot ce și-a propus;
✨️că nu se mai compară cu ceilalți (nici mai presus, nici mai prejos);
✨️că, în sfârșit, ️are timp pentru ea.
✨️Și pentru copiii ei.
✨️Și pentru partenerul ei.
✨️Și pentru socializare cu prietenii ei.
Deși, în principal, viața ei decurge la fel. Rolul ei în organizația din care face parte e la fel, proiectele sale sunt la fel, deadlinurile - la fel, familia, copiii, prietenii - la fel, timpul și pentru ea se măsoară la fel, cu toate astea a reușit!
Doar ce a făcut în fiecare zi e diferit.

..până la urmă, indiferent cât de mult timp și energie mi-ar lua să vorbesc despre toate acestea, când primesc asfel de feedback uri, știu sigur un singur lucru: Merită!🙏❤️

Ieri am avut treabă prin oraș. Am văzut că era frumos afară, numai bine de plimbare, așa că, mi-am pus o intenție să rezolv ce aveam de rezolvat și am purces la drum.

Tot drumul a fost o plăcere, soare, cald numa' cât să mă simt confortabil, în jur verde, flori și cer senin. Aaa, și oameni.😜 De tot felul, fiecare cu preocuparea și drumul din mintea lui.

E interesantă starea asta de observator. Mă uit, văd, trec mai departe. Nu mai critic ca altădată. Cum văd că vrea vreun gând critic să mijească, cm schimb macazul. Așa îmi mențin liniștea și zenul. 🤗

În fond, când emit gânduri de critică și judecată, pe mine mă afectează în primul rând, pentru că gândurile nu vin singure, vin la pachet cu emoții de același fel.

Așa că, logic, dacă am gânduri de nemulțumire - simt nemulțumirea, am gânduri de frică - simt frica, am gânduri de acceptare - simt acceptarea. Ce gândesc, aia simt.

Recunosc, am avut mulți ani de furcă cu critica și judecata. (Aș vrea să zic că doar la adresa celorlalți, însă mi-am dat seama că o făceam în primul rând cu mine, doar că nu realizam).

Eram critică tare. Și aprigă. Și crâncenă. Și fix asta era și starea mea.

Dar pentru că am conștientizat într-o zi că eu nu sunt așa, ba dimpotrivă, sunt blândă, calmă, amuzantă, m-am folosit de orice prilej pentru a-mi ține gândurile (și emoțiile) pe direcția pe care mi-o doream.

Și cel mai simplu mod de a-mi lua atenția de pe gândurile de critică (la adesa celorlalti, implicit a mea) este de a duce în mod voit atenția în altă parte.

Doamne, am descoperit că există atât de multe posibilități de a-ți îndrepta atenția conștient către ce îți aduce liniștea în minte, corp și suflet! 🙏❤️

Și una, care îmi vine prima acum, este de a căuta în mod voit la oamenii pe care îi ai în jur sau pe care îi întâlnești, un detaliu specific. De exemplu, să îi cauți doar pe aceia care poartă ceva roșu sau doar pe aceia care au umbrelă sau doar pe aceia care poartă ochelari.

⚠️Dar, atenție! Doar treci cu privirea de la o persoană la alta. Cauți detaliul respectiv, Observi, Treci mai departe. Atât, nimic mai mult.

Astfel, mintea va fi ocupată să caute ceva specific în momentul prezent și nu va mai avea spațiu să ruleze aceleași gânduri neproductive, așa cm era obișnuită.

Mindfulness ul se practică mai simplu decât se pronunță. 😊😊

Tu alegi dacă dai voie celorlalți, mediului, circumstanțelor... să te afecteze sau nu. Și chiar ai la îndemână numeroase posibilități pentru asta.

Dacă ai zis și tu măcar o dată despre tine "eu nu sunt așa" și vrei să știi cm să revii la cine știi că ești, scrie-mi un mesaj și hai să vorbim.
🤗❤️

Ieri a fost zi de bucătăreală. Am facut musaca (cu carne pentru fiica mea și cu ciuperci pentru mine😋).

Am căutat un post de radio online să îmi țină companie, mi-am pregătit atmosfera și frontul de lucru și m-am apucat de treabă.

Pe când curățam cartofii, am avut un flash de când eram în liceu și făceam de serviciu la cantină. Mi-a și venit în fața ochilor stiva de cartofi, trecuți chipurile prin mașina de curățat (o fierătanie antică, veche și de demult), care scotea cartofii, numai curățați de coajă nu.
Yach..., îngrozitor! Jumătate din zi stăteam acolo, cu mâinile murdare și chiar înghețate de la umezeală.

Opaaa! Unde m-am dus? - îmi zic - în timp ce m-am prins că nu mai eram în bucătăria mea, ci undeva în timp, acum 40 și ceva de ani în urmă.

Știam prea bine cât de repede evadăm din prezent, dacă ne lăsăm în voia gândurilor. (Mi s-a întâmplat de atâtea ori să plec după ceva și să uit după ce, de trebuia să mă întorc din nou de unde plecasem, ca să îmi amintesc ce am vrut inițial să caut😁).

Grație atâtor ani în care am exersat atenția conștientă știam acum care e cea mai simplă și rapidă cale de a mă readuce în prezent.

M-am uitat cu toată atenția la cartoful din mâna mea și l-am cercetat cu toate simțurile. Ai simțit vreodată mirosul unui cartof proaspăt, sănătos, numai bun de pus în oală? Miroase a amidon și a pământ.

Ca prin farmec, aud la radio cântând "Forever young"... hmmm, radioul ăsta cânta și mai devreme, dar abia acum, când am revenit cu toate simțurile în prezent, îl aud.

Cât timp am fost purtată de gândul din trecut, eram în trecut, prin urmare, pierdusem contactul cu realitatea.
Însă, a fost de ajuns să îmi aduc atenția la simțuri: ce văd, ce simt, ce miros, ce aud și am revenit în prezent.

Atât de simplu.

Cine zice că îți trebuie un timp special pentru asta? Cine zice că trebuie să îți rezervi loc liber în calendar ca să exersezi starea de prezență?
Poți să te folosești de orice prilej pentru a o exersa, indiferent unde ești și ce faci.

Iar dacă se mai întâmplă ca gândurile să îți zboare (și chiar ni se întâmplă tuturor) nu rămâne cu ele. Revino înapoi la tine. Ai la îndemână atătea posibilități.

Mindfulnees ul se practică mai simplu decât se pronunță.😊
Fie de cureți cartofi, te plimbi sau meditezi. 😊😊

Ține postarea asta la îndemână pentru atunci când te fură gândurile și vrei să știi cm să faci, să revii ușor în prezent.
Te va ajuta, fără indoială. ❤️

P.S. Poza este de la "locul faptei" 😁

Am primit zilele trecute reply la unul dintre mailurile pe care le trimit periodic celor care s-au abonat la newsletter (de bună voie și nesiliți de nimeni😁), de la o persoană care mi-a spus vehement că "nu are nevoie de astfel de exercitii" (de mindfulness) și să o scot neapărat din lista abonaților.

I-am răspuns respectuos că mă bucur pentru dânsa și o felicit că nu are nevoie de astfel de exerciții, iar pe de altă parte, se poate dezabona oricând.

Ufff...!

Alergăm după vindecare abia după ce ne îmbolnăvim!
Mergem la doctor, căutăm remedii - alopate sau alternative - abia când apare o suferință!

Dar cm ar fi să fim preocupați tot timpul să ne fie bine, nu doar când "avem nevoie"?

Dacă nu m-aș fi dus la medic, doar pentru un simplu control de rutină, nu aș fi putut afla din timp (din fericire) de diagnosticul de cancer la sân, în stadiu incipient. "Doar câteva luni mai târziu și sitiația ar fi stat cu totul altfel" - mi-a spus mediculul.

Dacă nu aș fi lucrat cu mine zi de zi până atunci, dacă nu aș fi știut cm să îmi observ și să îmi gestionez gândurile și emoțiile, nu aș fi reușit să fac procesul vindecării atât de rapid și de ușor.

Nu aș fi știut cm să primesc acea veste, fără să ma las copleșită.

Nu aș fi știut cm să îi spun copilului meu prin ce trec, fără să fac o dramă din asta.

Din acest motiv și încă multe altele cred atât de mult în "miracolul" stării de prezență și al atenției conștiente. ❤️

Nu îți ia mult timp să practici, dar îți poate da mult timp să te bucuri de viață.

Exercițiile de mindfulness sunt, îndeosebi, pentru a ne conserva starea de bine, pentru a face față mai bine presiunii timpurilor pe care le trăim, a presiunilor și frământărilor exterioare, dar și a presiunii și frământării interioare.

Mindfulnessul se practică mai ușor decât se pronunță. 🤗🤗

Nu aștepta să "ai nevoie".

Iar dacă ești în acel punct în care ai nevoie, îți poate fi de un real folos pentru a ajunge din nou la starea de bine pe care ți-o dorești.



P.S. Poza asta e făcută la doar puțin timp după ce am terminat radioterapia.😊❤️

Astăzi, ca mai niciodată în timpul săptămânii, m-am trezit aproape de amiază. De regulă, la 6 dimineața când sună ceasul, am și făcut ochi👀 și mă dau repejor jos din pat, chit că nu mai am obligația unui job, unde să pontez și să prestez cu prezența.

Dar astăzi, am adormit pur și simplu, după ce a sunat ceasul. Nu știu ce-am visat sau dacă am visat ceva, cert este că din somnul ăla profund m-am trezit deodată cu un soi de anxietate, un sentiment de vinovăție și panică la un loc, de pur si simplu, mi se auzeau bătăile inimii cât de puternice erau.

Ce Doamne se întâmplă? De ce mă simt ca și cm urmează un pericol iminent? De ce ma simt de parcă am făcut ceva greșit?

Am fost dintotdeauna o ființă anxioasă și temătoare. Am fost de multe ori pe acest tărâm al vinovăției că stau, pe când ceilalți muncesc, al îngrijorării că nu e destul ceea ce fac, al fricii că voi avea ceva de pierdut sau că ceva rău ar putea să mi se întâmple.

Bunăoară, știam și ce am de făcut.

Mi-am așezat o mână pe abdomen și una în dreptul inimii (atingerea fizică ajută cel mai tare să ne liniștim), mi-am urmărit de câteva ori respirația după cm simțeam că se mișcă abdomenul, apoi am început să îmi spun în gând: " Sunt bine... Sunt în siguranță... Universul mă susține... Sunt bine... Sunt în siguranță...".

Am repetat de câteva ori și m-am liniștit pe deplin. Creierul meu, prin aceste scurte afirmații pe care le-am rostit, a primit semnalul că sunt în siguranță și a ieșit din starea de alertă. M-am ridicat frumușel din pat și mi-am văzut de treabă, fără nicio urmă de vinovătie, panică sau anxietate.

Mindfulnessul se practică mai simplu decât se rostește.😊😊😊

Iar asta este preocuparea mea cea mare (pe lângă a conviețui cu algoritmii😁), cm să fac lucrurile cât mai simplu, cm să transpun conceptele în realitate, să aduc la nivelul vieții de zi cu zi acele mici obiceiuri care fac o diferență atât de mare.

O fi de la zodie, că se spune despre Fecioare că sunt pragmatice, o fi de la frustrarea că nu îmi ies lucrurile complicate sau poate chiar de la tendința naturală a creierului nostru de a respinge ce pare greu și complicat, cert este că îmi vine ca o mănușă să fac asta.

Și când văd cât de benefice sunt aceste mici obiceiuri și cât de simplu putem să ne aducem starea de liniște în minte, corp și suflet cu ajutorul lor, nu am cm să nu le dau mai departe.

Așa că te întreb direct:

Ai și tu astfel de momente în viața ta, când te simți nesigur, trist, anxios sau poate chiar frustrat sau furios, și ai vrea să faci ceva atât de simplu ca să te simți din nou bine cu tine?

Scrie în comentariu DA sau dă-mi un mesaj privat dacă vrei și îți trimit în mod gratuit un scurt material cu ce ai de făcut simplu și concret. Fără materiale stufoase, fără teorie multă, doar ceva de aplicat simplu și la obiect.

Și mai fac ceva ce nu am mai făcut niciodată:

Alege un singur exercițiu audio, doar unul singur, din cele 19 exerciții de pe audiobookul "Starea de Prezență - Antrenament Mindfulness pentru Viața Cotidiană" de pe site-ul meu și îți trimit înregistrarea audio total gratuit.

Sunt exerciții practice pentru acele momente critice prin care trecem mai cu toții uneori. Doar intră pe site și caută acea situație pe care ai vrea să știi cm să o gestionezi cel mai bine.

Fără nicio obligație din partea ta, nici măcar nu îti cer să îmi lași adresa de email. Doar scrie-mi și îți voi trimite.

Pun în comentariu drumul către audiobook 👇

Deunăzi, am întrebat-o pe fiica mea dacă vrea să stau cu ea cât mănâncă la prânz. De pe la începutul anului, de când am recurs la postul intermitent (prilej cu care am și topit 10 kg!😁) nu prea am mai avut aceleași ore de luat masa împreună, ca altădată.

Recunosc, mă "mâncau degetele" să termin o postare, dar am avut un flashback de pe vremea când lucram în contabilitate (cine a fost neinspirat să își sune contabilul în închidere de lună, știe ce vreau să spun).

Răspundeam la telefon în timp ce nu mă opream din calculat, de nu eram atentă nici la cel de la capătul celălalt al firului, nici la calculele mele. Mai ziceam câte un "îhâm", din când în când, ca să nu se prindă că nu îl ascult pe de-a întregul, dar sunt convinsă, acum, că simțea.
Simțea că nu e conexiune, simțea că nu e ascultat, chiar dacă părea că e auzit.

Prezența, ca și ne-prezența, se simte. Chiar dacă ești fizic acolo, dar ești cu mintea în altă parte, se simte. Se simte la nivel de energie. Pentru că, așa cm se spune, acolo unde este atenția ta, acolo este și energia ta. Și fără energie nu este conexiune.

Fără conexiune ne îndepărtăm unii de ceilalți, ne înstrăinăm, apoi dăm vina unul pe celălalt, pe nepotrivire de caracter, pe soartă..., că ajungem să fim singuri împreună.

De aceea am ales acum să las deoparte telefonul și să fiu prezentă cât stau cu fiica mea. Să fiu pe de-a-ntregul cu ea, să vorbim sau să tăcem - îmi e totuna.

Am stat preț de 15 min cu ea. Am privit-o în tăcere cât a mâncat și pe bune, am simțit asta ca pe o veghere. (Hmmm..., oare nu în starea de veghe accesăm inspirația?! - mi-a venit un gând. Iar dacă în starea de prezență primim (și) inspirație, de ce fugim de ea?).

Ne stresăm atât de mult că nu avem timp să fim lângă cei dragi, pentru că... deadlinul, prezentarea, postarea... și nici nu realizăm că nu de timp avem nevoie. Avem nevoie doar prezență.

Când ești prezent minte, trup și suflet nu pierzi timp, ci câstigi timp.

Și mai câștigi ceva, sentimentul ăla neprețuit că lumea întreagă este într-o singură ființă care-ți aspune "Săru' mâna pentru masă!"❤️ sau oricare alta, alături de care ai ales să fii doar...5..., 10... sau 15 minute într-o zi.

Pentru că a fi prezent înseamnă să... fii. Atât de simplu.

Dacă știi pe cineva care are nevoie de aceste cuvinte, trimite-i postarea. 🤗

Nu știu ce m-a apucat azi, de mi-a venit, așa de dimineață, o pornire să fac curățenie în baie. Dar o curățenie din aia, în care totul să sclipească (era să zic ca de Paște, dar eu cu "campaniile" astea de curățenie nu ma împac deloc).

Recunosc, mă trăgea de mâneca gândul că azi e luni și "trebuie" să fac o postare, conform rigorilor algoritmului care mă chinuie defel, dar am ales să îmi urmez pornirea de a face curat.

Era mai degrabă o dorință de a face curățenie interioară cumva, de a șterge praful, de a lustrui bucățica aia de creativitate care își mai face uneori simțită prezența și care îmi place atât de mult când ajung la ea. Și m-am lăsat absorbită de această stare.

Într-adevăr, a face curat, chiar este o stare. Să fii cu toate simțurile și cu toate mințile (gândurile) prezent, să te încânte ceea ce faci - în loc să te simți vinovat sau Doamne știe ce alte gânduri de nemulțumire sau frustrare or mai fi - e mama mindfulnessului. E stare de prezență pură. Punct.

Cine zice că îți trebuie un timp special pentru asta? Cine zice că trebuie să îți rezervi în calendar o fereastră ca să exersezi starea de prezență?
Doar ești cu totul în ce alegi să faci și faci acel lucru cu toată ființa.

Atât de simplu.

Salvează postarea ca să îți amintești mereu că pentru a fi prezent e nevoie doar... să fii.❤️

𝐍𝐮 𝐩𝐨ț𝐢 𝐚𝐝𝐨𝐫𝐦𝐢? 𝐀𝐬𝐭𝐚 𝐭𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐚 î𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐮𝐥𝐜𝐚𝐫𝐞

Pe vremea când încă lucram în contabilitate, au fost multe nopți în care, deși eram ruptă de oboseală, nu reușeam să adorm.
Mă așezam în pat și, în loc să se liniștească totul… parcă atunci începea totul.

Îmi apăreau în minte ba un mail pe care nu apucasem să îl trimit și începeam să-l compun mental…, ba o discuție în care simțeam că nu m-am făcut bine înțeleasă și pe care o reluam iar și iar…, ba un raport rămas aproape gata și pe care îmi tot repetam că îl voi continua mâine…

Nu era un gând clar, 𝐜𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐝𝐞𝐠𝐫𝐚𝐛ă 𝐨 𝐧𝐞𝐥𝐢𝐧𝐢ș𝐭𝐞 care trecea de la unul la altul și nu mă lăsa să mă odihnesc.

Încercam să o ignor, să mă liniștesc, să-mi spun că nu ajută la nimic. Dar, cu cât încercam mai mult, cu atât mintea devenea mai agitată.

😱Iar când mă uitam la ceas… începea frustrarea: de ce nu pot dormi?

Într-o seară, după ore bune în care m-am învârtit în pat fără rezultat, m-am ridicat. Era clar că dacă rămân acolo, gândurile vor continua să ruleze la nesfârșit.

Așa că am luat o foaie și am început să scriu toate gândurile de neliniște care mi se plimbau prin minte. Doar le-am „scos din cap” și le-am pus pe hârtie.

Apoi m-am uitat la fiecare în parte și m-am întrebat: 𝐜𝐞 𝐟𝐚𝐜 𝐜𝐮 𝐚𝐬𝐭𝐚?

Și le-am împărțit în trei direcții:

𝐀𝐜ț𝐢𝐨𝐧𝐞𝐳 – dacă era ceva concret, mic, pe care îl puteam face pe loc sau pentru care puteam stabili imediat primul pas.

De exemplu: trimit un mesaj scurt sau notez clar ce trebuie făcut.

𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐞𝐳 – dacă nu ținea de acel moment, dar știam că are nevoie de atenție. Am ales un moment clar, nu „cândva”, ci concret.

De exemplu: mâine la 10:00 mă ocup de asta.

𝐋𝐚𝐬 – dacă era doar un gând care revenea fără să ceară o acțiune reală. De multe ori era o grijă vagă sau o conversație pe care o reluam în minte fără să pot schimba ceva. L-am lăsat acolo, pe hârtie.

După asta, m-am întors în pat.

🛌Pentru prima dată după mult timp, mintea mea era liniștită și pregătită de culcare. Gândurile nu dispăruseră complet, dar nu mai simțeam nevoia să le urmăresc.

De atunci, revin la exercițiul acesta ori de câte ori simt că mintea nu se oprește. Nu durează mult. Câteva minute sunt suficiente, fac o diferență reală.

👉𝐃𝐚𝐜ă ș𝐢 𝐭𝐮 𝐚𝐢 𝐧𝐨𝐩ț𝐢 î𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐫𝐩𝐮𝐥 𝐞 𝐨𝐛𝐨𝐬𝐢𝐭, 𝐝𝐚𝐫 𝐦𝐢𝐧𝐭𝐞𝐚 î𝐧𝐜ă 𝐦𝐞𝐫𝐠𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐝𝐞𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞, î𝐧𝐜𝐞𝐚𝐫𝐜ă 𝐚𝐬𝐭𝐚 𝐜𝐡𝐢𝐚𝐫 𝐝𝐢𝐬𝐞𝐚𝐫ă.

✅ Înainte de culcare, ia-ți câteva minute și pune pe hârtie tot ce simți că îți ocupă spațiu în minte.
Gânduri care revin, conversații neterminate, lucruri amânate sau acea senzație difuză că „mai e ceva de făcut”.

✅Apoi revino asupra lor și întreabă-te simplu: ce fac cu asta?

✅Alege pentru fiecare una dintre cele trei direcții: acționez, programez sau las.

✅La final, închide lista și rămâi câteva clipe cu senzația acestui „închis” interior.

Respirația se liniștește, iar mintea nu mai încearcă să țină totul activ în același timp. Chiar și lucrurile lăsate sunt, acum, lăsate conștient.

Poate nu adormi imediat. Dar dispare lupta cu gândurile, iar somnul vine mai ușor.

👉Nu mă crede pe cuvânt. Testează exercițiul diseară.

Iar dacă vrei, dă-mi un mesaj și spune-mi ce ai observat, chiar sunt curioasă cm a fost pentru tine.

𝐏.𝐒. Exercițiul din email este una dintre metodele prin care îți poți liniști mintea înainte de somn.

Dacă vrei și alte practici simple care te ajută să oprești „zgomotul” din cap, am pregătit un audiobook cu exerciții scurte de atenție conștientă.

Sunt practici ghidate care te aduc înapoi la respirație, la corp și la ce se întâmplă aici, în prezent, exact atunci când mintea începe să alerge din nou.

Dacă vrei să le explorezi, gasesti link in primul comentariu 👇

Și, pentru că ești aici, dacă alegi pachetul complet, îți las acces la el cu 𝟖𝟎% reducere, folosind codul 𝐙𝐌𝐅𝟖𝟎.

❗Este disponibil doar în următoarele 𝟐𝟒 𝐝𝐞 𝐨𝐫𝐞.

🐰Un mic truc ca să te bucuri mai mult de Paște

În timp ce pregăteam ouăle colorate pentru Paște, am observat cât de diferit se simte momentul atunci când sunt atentă la fiecare culoare și la fiecare detaliu.

La fel se întâmplă și în viața de zi cu zi – momentele mici, aparent banale, capătă sens atunci când suntem cu adevărat atenți la ele.

Știu că ai multe de făcut în aceste zile, dar nu e nevoie să adaugi altceva pe lista ta. Tot ce ai nevoie este să fii cu adevărat aici, în ceea ce faci deja.

👉Uite, îți propun ceva simplu, pe care îl poți încerca chiar zilele acestea:

🔸Alege un moment obișnuit din zi (o cafea, masa în familie, o plimbare scurtă…).

🔸Oprește-te puțin și observă ce e în jurul tău – culori, sunete, oameni….

🔸Adu-ți atenția în corp, la respirație, la ceea ce faci.

🔸Stai acolo un pic și bucură-te de moment.

Când reușim să rămânem prezenți măcar pentru câteva clipe, întreaga sărbătoare capătă o altă culoare și se așează mai adânc în amintirile noastre.

✨Să aducem lumina în inima noastră, pentru că doar așa o putem răspândi în jur.

Paște fericit!💓

𝐀𝐦 𝐬𝐩𝐮𝐬 𝐩𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐮𝐥ț𝐢 𝐚𝐧𝐢 𝐃𝐚 î𝐧 𝐥𝐨𝐜 𝐝𝐞 𝐍𝐮 (ș𝐢 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐫𝐬). 𝐈𝐚𝐭ă 𝐜𝐞 𝐚𝐦 î𝐧𝐯ăț𝐚𝐭:

Sunt momente în care, chiar dacă știm că ne-am dori altceva, alegem să ne lăsăm pe plan secund și să facem compromisuri care nu ne reprezintă.

De câte ori, în loc să ne alegem pe noi, îi alegem pe ceilalți?
“Ca să fie bine.”
“Ca să nu se supere.”
“Ca să nu complic lucrurile.”

𝐃𝐞 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐭𝐢𝐩 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐫𝐨𝐦𝐢𝐬?

Ca majoritatea condiționărilor noastre, își are rădăcina în copilărie. Cred că ai auzit și tu, la fel ca mine:

“Dacă nu faci asta pentru mine, nu mă mai iubești.”
“Dacă tu nu faci, nici eu nu fac.”
“Mai bine lași de la tine, să fie bine.”
“Dacă nu mă asculți, nu te mai iubesc.”

𝐀ș𝐚 î𝐧𝐯ăță𝐦 𝐜ă 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞𝐚 ș𝐢 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐯𝐢𝐧 𝐜𝐮 𝐮𝐧 𝐩𝐫𝐞ț. 𝐂ă 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐢, 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬ă 𝐫𝐞𝐧𝐮𝐧ță𝐦 𝐥𝐚 𝐜𝐞𝐯𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐧𝐨𝐢. 𝐂ă, 𝐝𝐚𝐜ă 𝐧𝐮 𝐟𝐚𝐜𝐞𝐦 𝐩𝐞 𝐩𝐥𝐚𝐜, 𝐫𝐢𝐬𝐜ă𝐦 𝐬ă 𝐟𝐢𝐦 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐢𝐧ș𝐢.

Și creștem cu această frică de respingere: devenim adulți și, cu cât devenim mai atașați de o anumită persoană, cu atât ne va fi mai greu să spunem Nu în loc de Da și invers.

✨𝐃𝐚𝐫 𝐧𝐮 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐫𝐨𝐦𝐢𝐬 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦ă.
𝐄𝐱𝐢𝐬𝐭ă 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐫𝐨𝐦𝐢𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐬ă𝐧ă𝐭𝐨𝐚𝐬𝐞, 𝐜𝐚𝐫𝐞 ț𝐢𝐧 𝐝𝐞 𝐚𝐝𝐚𝐩𝐭𝐚𝐫𝐞 ș𝐢 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐥𝐢𝐛𝐫𝐮 î𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐫𝐞𝐥𝐚ț𝐢𝐞.

Problema apare atunci când alegem să facem ceea ce ni se cere, deși în interiorul nostru există un “nu”, doar din teama de a nu pierde.

🎯Tocmai aici e locul în care avem ceva de văzut despre noi înșine.

👉În loc să te centrezi pe celălalt, îndreaptă-ți atenția asupra ta și întreabă-te:

▶ Tu, ce îți dorești?
▶ Nevoia ta, care este?
▶ Cât de liniștit te simți dacă faci ceea ce ți se cere?

⚠Ai grijă să nu confunzi liniștea care vine din “a nu supăra” cu liniștea care vine din faptul că ai fost sincer cu tine. Pentru că sunt foarte diferite.

Prima e apăsătoare și fragilă, pentru că e menținută de frica de respingere. A doua e eliberatoare și stabilă, pentru că vine din alinierea cu valorile și nevoile tale.

Când începi să te cunoști, să îți definești valorile și să ții cont de ele, nu mai este nevoie să faci compromisuri.

Realizezi un lucru esențial, atât pentru tine, cât și pentru relația în care ești: 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐜â𝐧𝐝 𝐚𝐥𝐞𝐠𝐢 𝐬ă 𝐟𝐚𝐜𝐢 𝐮𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐫𝐨𝐦𝐢𝐬, 𝐧𝐮 𝐚𝐣𝐮ț𝐢 𝐩𝐞 𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐢.

𝐍𝐮 𝐞ș𝐭𝐢 𝐬𝐢𝐧𝐜𝐞𝐫 𝐧𝐢𝐜𝐢 𝐜𝐮 𝐜𝐞𝐥ă𝐥𝐚𝐥𝐭, 𝐧𝐢𝐜𝐢 𝐜𝐮 𝐭𝐢𝐧𝐞, 𝐢𝐚𝐫 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐬𝐞 𝐚𝐝𝐮𝐧ă î𝐧 𝐭𝐢𝐦𝐩 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐢𝐦𝐞𝐧𝐬ă 𝐟𝐫𝐮𝐬𝐭𝐫𝐚𝐫𝐞, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐚 𝐢𝐞ș𝐢 𝐥𝐚 𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚𝐟𝐚ță, 𝐦𝐚𝐢 𝐝𝐞𝐯𝐫𝐞𝐦𝐞 𝐬𝐚𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐭â𝐫𝐳𝐢𝐮.

👉Indiferent dacă ești intr-o relație de cuplu, de prietenie sau chiar de serviciu

✅Alege adevărul și onestitatea față de tine, în primul rand, pentru că aici începe orice relație adevărată.

Poate nu e ușor la început. Dar, cu fiecare “nu” sau “da” spus din sinceritate, relația cu tine devine mai împlinitoare, mai liniștită, mai adevărată.

Și, uneori, exact asta avem nevoie să ne amintim: că nu pierdem pe nimeni atunci când începem să ne alegem pe noi.

De fapt, ne regăsim.💓

📤Dacă simți că cineva apropiat ție are nevoie să audă asta, trimite-i mai departe.